Roger Federer, cap de serie numărul trei, a reuşit să se califice, astăzi, în optimile Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, după ce l-a depăşit, în patru seturi, pe Grigor Dimitrov (cap de serie numărul 27). A fost 6-4, 3-6, 6-1, 6-4 pentru Federer.
Singurul moment de „rătăcire” al lui Roger a fost setul al doilea, unul în care şi-a pierdut serviciul, iar apoi a ratat mai multe şanse de break. În rest, fostul lider mondial a arătat împotriva unui adversar incomod că este în formă şi că poate fi o soluţie pentru stoparea „invincibilului” Novak Djokovic.
Meciul de pe Rod Laver Arena a durat două ore şi 41 de minute. Pentru un loc în sferturile competiţiei de la Melbourne, Federer îl va întâlni pe belgianul David Goffin, cap de serie numărul 15. În vârstă de 34 de ani, Federer a câştigat de patru ori Australian Open, în 2004, 2006, 2007 şi 2010. La ultima ediţie (cea din 2015), Roger a părăsit întrecerea prematur (în turul trei), fiind învins surprinzător de Andreas Seppi.