Selecţionata „divizionară” a României a învins formaţia bulgară Beroe Stara Zagora cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă, la Complexul Maxx Royal din Belek, în ultimul său meci amical din stagiul de pregătire efectuat în Antalya. Bulgarii au deschis scorul prin Spas Delev (’30), cu un şut de la 15 metri. Tricolorii au egalat imediat, prin Denis Alibec (’35), cu un şut la colţul lung, după o pasă trimisă de Mihai Răduţ, iar Ioan Hora a marcat golul victoriei în urma unui corner (’68).
România: Alexandru Buzbuchi – Gabriel Enache, Valerică Găman, Cristian Săpunaru, Bogdan Vătăjelu – Alexandru Mateiu (’61, Dragoş Nedelcu), Adrian Ropotan (’80, Ionuţ Nedelcearu) – Andrei Ivan (’46, Dorin Rotariu), Mihai Răduţ (’46, Ioan Hora), Adrian Păun (’46, Florin Tănase) – Denis Alibec (’61, Romario Benzar). Selecţioner: Anghel Iordănescu.
Beroe: Blagoi Makendjiev – Atanas Zehirov, Ivo Ivanov, Gheorghi Dinkov, Veselin Penev – Gheorghi Sarmov, Igor Djoman – Nemanja Milisavljevic (’67, Ismail Isa), Elias, Gheorghi Andonov – Spas Delev. Antrenor: Petăr Hubcev.
În primele două partide de verificare, jucătorii lui Anghel Iordănescu au învins formaţia georgiană Torpedo Kutaisi cu 5-1 (goluri: Gabriel Enache, Andrei Ivan, Denis Alibec, Mihai Răduţ, Florin Tănase) şi echipa moldoveană Zimbru Chişinău cu 1-0 (Ioan Hora).