-1.1 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportSCM-U a încheiat sezonul regulat pe locul cinci

SCM-U a încheiat sezonul regulat pe locul cinci

Echipa masculină de baschet SCM-U Craiova a încheiat cu o victorie returul Ligii Naţionale. Oltenii s-au impus sâmbătă în meciul din deplasare cu Phoenix Galaţi, cu scorul de 90-62 (25-21, 7-15, 35-12, 23-14) şi au intrat în faza a doua a competiţiei de pe locul cinci, cu 36 de puncte.
Pentru SCM-U au evoluat: Johnson (11p), Burlacu (18), Bureau (8), Popescu (11), Hargrove (10), Bozovic (4), Pilcevic (12), Pantic (6), Negoiţescu (2), Damian (2), iar nou-venitul Popa a marcat 6 puncte.
SCM-U Craiova va evolua în grupa locurilor 1-6, alături de BC Mureş, U Cluj, CSM Oradea, CSU Atlassib Sibiu şi Steaua meciuri tur-retur.
Elevii lui Oliver Popovic vor debuta în grupa 1-6 cu un meci pe teren propriu, cu U BT Cluj.
Cealaltă formaţie olteană, Energia Târgu Jiu, a încheiat returul cu o victorie, 84-72, acasă, cu BCM U Piteşti. Gorjenii, alături de formaţia piteşteană, dar şi de Dinamo Bucureşti, BC Timişoara, Phoenix Galaţi şi Gaz Metan Mediaş vor juca în grupa 7-12, tot meciuri tur retur.
Echipele clasate pe primele două locuri în grupa 7-12 vor evolua în play-off, alături de cele şase din prima grupă valorică, iar ultimele două clasate vor retrograda.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS