6.2 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTristețe mare după derbiul Olteniei

Tristețe mare după derbiul Olteniei

Jucătorii olteni au susținut derbiul îngândurați (Foto: csuc.ro)
Jucătorii olteni au susținut derbiul îngândurați (Foto: csuc.ro)

Pandurii Târgu Jiu și CS Universitatea Craiova nu au avut prea multe motive de bucurie înainte și nici după derbiul din etapa a 25-a. Gruparea considerată oaspete, Craiova, care a avut cei mai mulți susținători în tribunele „Municipalului“ din Severin, a fost tristă prin prisma rezultatului, acest 1-1 înregistrat scoțând-o efectiv din cursa pentru play-off. De partea cealaltă, gruparea gorjeană a jucat cu gândul la problemele apărute după anunțul făcut de Complexul Energetic Oltenia (CEO) privind retragerea sprijinului financiar, ceea ce pune în pericol continuitatea întregii activități la Pandurii.

Edi Iordănescu: Plec ultimul din corabie

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Edward Iordănescu, a vorbit în cadrul conferinței de presă de după meci mai mult despre problemele financiare ale echipei decât despre derbiul cu CS Universitatea, subliniind că obiectivul său în acest moment este să mențină grupul unit și să termine campionatul.
„Aș vrea să salut efortul echipei, care a crezut până la final că putem să scoatem ceva din acest joc. A fost un joc dificil, pentru că întâlneam o echipă care venea după o victorie acasă și care astăzi (luni – n.r.) a fost ajutată și de unele rezultate din etapă și și-a jucat practic ultima șansă de a fi în play-off. Din păcate, am avut șapte jucători indisponibili din diverse motive, a trebuit să facem improvizații și să-l folosim accidentat pe Hora, care a jucat cu infiltrații. Probabil că este cea mai grea perioadă pentru noi, care jucăm în deplasare meci de meci. Ați văzut și acum, și nu condamn simpatiile oamenilor, că publicul a ținut cu Craiova. E dificil să parcurgi câțiva kilometri, să fii considerat gazdă, dar să te simți oaspete. Trebuie să găsim soluții și în privința terenului de antrenament, pentru că suferim. Plus ultimele informații apărute în media privind retragerea financiară a CEO, care a venit ca un pumnal în inimă pentru noi.
Gândiți-vă cam ce stare de spirit este în vestiar și cum vedem noi perspectivele. Pandurii putea anul acesta să producă cea mai mare performanță, pentru că ne-am asigurat deja poziția a șasea, însă nu știu, în condițiile actuale, dacă putem să terminăm și mai sus. Acum obiectivul meu și al președintelui Narcis Răducan este să ținem jucătorii uniți și să putem să ne prezentăm la jocuri, să încheiem campionatul. Există soluția de a participa în cupele europene, care ne-ar asigura prezența în Liga I încă un an sau chiar doi, în funcție de performanță. Este trist să moară o echipă în plină competiție, pentru că nu avem nici o soluție acum. Este nevoie să sprijinim sportul, să se găsească soluții la cel mai înalt nivel al țării ca să încurajeze investitorii, să-i atragi să aloce sume activității acesteia. Dacă nu intervenim or să moară multe echipe și nu mă refer doar la fotbal. Nu renunț la luptă, eu plec ultimul din corabie“, a declarat Edi Iordănescu.
Pandurii Târgu Jiu va juca în partida următoare, ultima din campionatul regulat, cu FC Viitorul, confruntarea fiind programată luni, de la ora 20.30, la Ovidiu – Constanța.

Victor Naicu: Mai aveam patru minute și câştigam trei puncte

Din tabăra CS Universitatea Craiova „principalul“ Victor Naicu regretă că echipa sa nu a fost concentrată până la final, pentru că obținerea celor trei puncte creștea considerabil șansele de participare în play-off și nu în play-out.
„Ne așteptam să avem un meci greu. Știam că întâlnim o echipă bună, cu jucători experimentați, o formație omogenă. Până la urmă, acest rezultat nu cred că ajută nici o echipă. Pe noi ne oprește din drumul de a visa să mai sperăm pentru play-off. Nu îmi rămâne decât să doresc echipei Pandurii Târgu Jiu, la care am și evoluat spre finalul carierei, mult succes și sper ca ei să câștige campionatul în acest an. Am făcut un joc tactic bun, am încercat să aglomerăm zona centrală, ne-a reușit până la un punct. Nu-mi aduc aminte ca în această seară Pandurii să aibă vreo ocazie clară de gol. Am primit singurul gol pe finalul meciului, dintr-o centrare. E păcat pentru noi, mai aveam patru minute și plecam cu trei puncte. Atât am reușit și sperăm să avem o clasare cât mai bună în play-out“, a afirmat Victor Naicu.
Alb-albaștrii nu au timp de respiro pentru că următorul meci este programat sâmbătă, de la ora 14.00, pe „Extensiv“, în compania ardelenilor de la CFR Cluj. Staff-ul tehnic a stabilit patru ședințe de pregătire până la meci. Prima a avut loc ieri după-amiază, astăzi și mâine sunt programate antrenamente de la ora 15.30, iar vineri se vor face retușurile de la ora 11.00. Preţurile biletelor pentru meciul CSU Craiova – CFR Cluj: peluza: 5 lei, tribuna 2: 10 lei, tribuna 1: 15 lei, tribuna 0: 25 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS