CS Universitatea Craiova întâlnește duminică, de la ora 14.00, pe stadionul „Extensiv“, pe FC Voluntari, partida contând pentru prima etapă a play-out-ului Ligii I. Conștienți că orice eșec poate complica situația din clasament, unul înjumătățit conform regulamentului, alb-albaștrii promit să facă un joc bun și să „culeagă“ toate cele trei puncte puse în joc.
„Am convingerea că vom începe cu o victorie play-out-ul. Știți foarte bine că echipa din Voluntari vine după o perioadă fastă, dar eu sper ca noi să fim la ora jocului într-o formă cât mai bună, să fim agresivi, să răspundem cât mai bine la cerințele jocului și astfel rezultatul să fie în favoarea noastră, să ne adjudecăm toate punctele puse în joc. La ultimul meci au fost ceva probleme medicale legate de cei trei jucători înlocuiți, Acka, Iliev și Mateiu. Sunt convins că, până la ora jocului, Acka va fi recuperat în totalitate, pentru că a fost vorba doar de o lovitură la cap, se formase un mic hematom, care în aceste zile s-a retras. De ieri (joi – n.r.) el s-a antrenat normal. În schimb, Iliev și cu Mateiu urmează un program de recuperare, iar într-o perioadă foarte scurtă, cum ar fi meciul viitor, de la Chiajna, vor fi apți. Avem și o problemă de suspendare, e vorba de Băluță, care a acumulat patru cartonașe galbene și nu va fi prezent în lotul echipei pentru această partidă“, a spus directorul tehnic Daniel Mogoșanu.
„Avem un moral bun, iar băieții sunt deciși să lupte la fiecare joc, pentru un rezultat pozitiv. Cred că n-ar trebui să mă tem nici de conducerea de la Voluntari, nici de echipă. Cel mai important este ca noi să fim în cea mai bună formă la ora jocului, să nu facem greșeli defensive, și sunt convins că rezultatul va fi de partea noastră. Știu că la ultima întâlnire de pe Extensiv au fost niște erori de arbitraj, dar fiecare joc este cu istoricul său. Îmi doresc ca de data asta să nu greșească nimeni. Așteptările noastre privind play-out-ul sunt cât se poate de simple: să contabilizăm cât mai multe puncte și să rămânem în partea superioară a clasamentului“, a completat strategul grupării din Bănie.
Vătăjelu, căpitan în absența lui Iliev
La meciul cu FC Voluntari, banderola de căpitan va fi purtată de Bogdan Vătăjelu, întrucât Valentin Iliev absentează. „Sarma“ s-a arătat încântat și speră să se ridice la nivelul așteptărilor.
„Faptul că voi fi căpitan este o responsabilitate pentru mine, dar mă bucur că voi purta banderola. Mă va motiva mai mult și sunt convins că, la rândul meu, îmi voi motiva colegii. Am purtat banderola și în ultimul meci din Liga a II-a, cu Vâlcea, și am câștigat cu 3-0. Sper să fie așa și de data asta. Nu joacă staff-ul celor de la Voluntari, nici Dumitru Dragomir, nici Ionel Ganea. În teren vor fi jucătorii care în ultimele trei meciuri au obținut cinci puncte pentru play-out. Trebuie să evoluăm peste nivelul lor și să ne apropiem victoria. Avem forța să încheiem pe locul șapte acest campionat. Ne așteaptă 14 meciuri grele, pe care trebuie să le abordăm ca pe niște finale. Toată echipa joacă sub presiune și nici un meci nu va fi ușor. Important este ca în startul play-out-ului să acumulăm cât mai multe puncte, care să ne dea elan și pentru etapele de final“, a declarat Vătăjelu.