În cea de-a doua zi a Campionatelor Mondiale Indoor de la Portland, Andrei Gag a urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului de premiere, la greutate, cu o primă încercare care măsurat 20,89 m. Este pentru prima dată, după 12 ani, când atletismul românesc câştigă o medalie la o competiţie mondială indoor după 12 ani, informează Mediafax. Campion mondial a devenit Tomas Walsh din Noua Zeelandă, cu o aruncare de 21,78 m, care a reprezentat şi cea mai bună performanţă mondială a sezonului, în timp ce medalia de bronz a revenit croatului Filip Mihalievic(20,87 m).
Bianca Răzor a ratat calificarea în finala de la 400 m, după ce a terminat cursa pe poziţia a noua, cu timpul de 53, 24, la numai 21 de sutimi de pozitia ce i-ar fi asigurat accesul în ultimul act al competiţiei.
La săritura în lungime, Alina Rotaru a trebuit să se mulţumească cu locul zece, cu o a doua încercare care a măsurat 6,45 m, în timp ce Caudia Bobocea, la 1500 m, a terminat întrecerea pe locul 15 (4:12,38), după faza seriilor.