4 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportRomânia, un pic mai bună decât modesta Lituania

România, un pic mai bună decât modesta Lituania

Nicolae Stanciu a reuşit un gol superb la meciul de debut sub tricolor (foto: prosport.ro)
Nicolae Stanciu a reuşit un gol superb la meciul de debut sub tricolor (foto: prosport.ro)

Naţionala României s-a impus ieri seară, scor 1-0, în faţa formaţiei similare a Lituaniei, într-un joc amical susţinut pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu. Tricolorii, care nu au etalat un joc convingător, au marcat prin Nicuşor Stanciu, cu un şut puternic, plasat la colţul din stânga al porţii, de la 25 de metri (’65).

România: Pantilimon – Măţel, Chiricheş, Moţi, Filip (’86, Toşca) – Pintilii, Sânmărtean (’58, Hoban) – Torje (’58, Ivan), Stancu (’76, Hora), Tănase (’46, Stanciu) – Rusescu (’46, Keşeru). Selecţioner: Anghel Iordănescu.

Lituania: Zubas – Vaitkunas, Freidgeimas, Girdvainis, Andriuskevicius – Slivka (’68, Kuklys), Zulpa – Petravicius (’84, Veliulis), Chernykh (’83, Panka), Luksa (’58, Mikoliunas) – Spalvis (’68, Matulevicius). Selecţioner: Edgaras Jankauskas.

Cartonaş galben: Girdvainis ’80.

A arbitrat: Fernandez Borbalan (Spania).

Pentru România vine un test extrem de important şi totodată edificator asupra valorii lotului, urmând să întâlnească duminică, de la ora 21.45, pe „Cluj Arena”, reprezentativa Spaniei, cea mai bună selecţionată a lumii la ora actuală.

 

„Generalul”, mulţumit de rezultat, nu şi de joc

 

Selecţionerul României, Anghel Iordănescu, a admis că tricolorii au obţinut o victorie muncită şi l-a felicitat pe autorul golului superb, Nicuşor Stanciu, dar i-a greşit numele.

„Cred că pot spune că s-a încheiat cum trebuie, prin prisma faptului că am câştigat. Chiar dacă am câştigat cu 1-0, am avut multe momente bune, dar trebuie să precizez că am avut şi momente moarte în echipa noastră. Trebuie să luăm în calcul şi că am avut multe schimbări, am avut jucători care au debutat şi ţin să-l remarc aici pe Nicuşor Stancu (!)”, a declarat Anghel Iordănescu, la Dolce Sport.

„Generalul” este convins că tricolorii vor arăta mult mai bine cu Spania: „Am menajat şi câţiva jucători pentru meciul cu Spania, jucători care au dus greul în meciurile din preliminarii. Vom schimba personajele la meciul cu Spania, nu sistemul”.

 

Stanciu: Nu am realizat nimic încă

 

Debutantul Nicuşor Stanciu a fost fericit pentru prima sa reuşită în tricoul naţionalei mari, dar este conştient că mai are mult de muncă pentru convocarea la CE din Franţa.

„Se întâmplă atât de multe într-un timp atât de scurt. Important e că am câştigat, eu îmi doream să debutez, până la urmă a ieşit şi mai bine. Nu cred că se putea ceva mai frumos! Am reuşit să marchez! N-am apucat să vorbim în vestiar, e doar prima mea convocare, nu am realizat nimic încă. Trebuie să am realizări bune aici, dar şi la echipa de club, şi vom vedea. Gazonul a fost foarte bun aici, tribunele au fost pline, un public foarte frumos care ne-a încurajat. Aşteptăm meciul cu Spania, mă bucur că este la Cluj, aproape de Alba-Iulia, mă duc acasă la ardelenii mei”, a spus noul decar al României. „Este ceva unic, sincer îmi doresc să mai repet de multe ori experienţa asta. Să joc pentru echipa naţională e un vis devenit realitate. Când am ajuns la Mogoşoaia am fost întrebat dacă e ok să port tricoul cu numărul 10 şi asta a fost tot”, a mai spus Nicuşor Stanciu.

 

Măţel: Orice victorie ne motivează

 

Un alt jucător care a lăsat o impresie bună ieri seară a fost Alexandru Măţel. Jucătorul lui Dinamo Zagreb a spus că succesul împotriva balticilor este important pentru moral, mai ales pentru duelul cu Spania.

„Orice victorie ne motivează, cu atât mai mult cu cât este pentru echipa naţională. Avem un meci în picioare înaintea partidei cu Spania. Eu sunt fundaş dreapta, mai întâi trebuie să-mi fac datoria de fundaş şi e un plus dacă ajut pe faza ofensivă. Îmi doresc să joc foarte bine şi să prind un loc la Euro. Urmează Spania, un meci important cu o echipă puternică, trebuie să jucăm foarte bine şi sper să avem stadionul plin”, a spus Măţel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS