8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportGorjenii, prudenți cu Steaua

Gorjenii, prudenți cu Steaua

GdS Sport

Pandurii Târgu Jiu întâlnește astăzi, de la ora 21.00, pe stadionul „Municipal“ din Turnu Severin, pe Steaua București, într-un meci din cadrul rundei a 4-a din play-off-ul Ligii I, care va cântări greu în lupta pentru locul doi.
Antrenorul gorjenilor, Edi Iordănescu, știe că va fi un meci extrem de dificil, pentru că adversara „traversează o formă sportivă foarte bună“, dar consideră că elevii săi sunt capabili să depășească acest test. „Avem un test extrem de dificil. Întâlnim campioana ultimilor trei ani a României, echipă care are în componență jucători extrem de valoroși și experimentați care știu cu siguranță să gestioneze foarte bine jocurile cu miză atât de mare cum va fi cel de la Severin. Întâlnim o echipă care traversează o formă sportivă foarte bună, iar rezultatele certifică exact ceea ce spun. Suntem în fața unui joc ce ar putea fi decisiv în ceea ce înseamnă perioada următoare, la ultima parte a sezonului. Sunt trei puncte puse în joc, însă sunt extrem de importante pentru că, în același timp, întâlnim echipa care este pe locul doi, la egalitate de puncte cu noi, urmând ca în partea a doua a play-off-ului să jucăm la ei, deci vom avea nevoie de o exprimare bună și un rezultat pozitiv. Suntem conștienți de dificultatea jocului, dar să fiți siguri că nu va exista nici un fel de sentiment de inferioritate, de complex în fața adversarului. Eu antrenez jucători valoroși, cu nimic inferiori din punctul meu de vedere jucătorilor Stelei, jucători cu mult caracter“, a spus Edi Iordănescu.

„Nu se pune problema banilor pentru acest meci“

Căpitanul pandurilor, Dan Nistor, a recunoscut că atmosfera din vestiar nu este cea mai bună din cauza restanțelor financiare și a incertitudinii, fiind mulți jucători cu gândul la plecare, dar îi asigură pe fani că meciul cu Steaua va fi tratat cu maximă seriozitate. „E o situație destul de grea, suntem neplătiți de trei luni. Unii își vor depune memorii, vor să plece pentru că au familii de hrănit… Va fi un meci foarte greu cu Steaua, o echipă foarte bună, campioana ultimilor ani, iar suporterii din Severin vor fi de partea lor cu siguranță. Păcat că nu jucăm la Târgu Jiu, unde fanii ar fi fost aproape de noi, dar sperăm să facem o partidă bună și să obținem un rezultat pozitiv. Veți vedea cu siguranță la noi determinare, ambiție, pentru că nu se pune problema banilor pentru acest meci. E faima noastră, a jucătorilor, în joc“, a explicat Dan Nistor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS