Fără victorie în 2016, formația CSO Filiași ocupă dezonorantul loc 14 în Liga a III-a, seria 4, și asta îi determină pe Dragoș Bon și elevii săi să strângă rândurile și să pună capăt crizei. Pentru doljeni vine însă o grea încercare, urmând să o întâlnească astăzi, de la ora 17.00, pe stadionul „Chimia“ de la Ișalnița, pe ASU Poli Timișoara, lidera la zi a campionatului. Cu toate acestea, președintele filieșenilor, Florin Spânu (foto), pune presiune pe Aurel Lupu și pe colegii săi, trasându-le drept obiectiv câștigarea celor trei puncte.
„Pentru acest joc nu există decât o singură variantă: victoria. Este un meci foarte greu, pentru că întâlnim liderul seriei, dar evoluția echipei de la Cisnădie mi-a dat încredere. Am văzut jucătorii și săptămâna aceasta la pregătire, am fost prezent la toate antrenamentele și am văzut că băieții sunt pe un drum ascendent și cu toții suntem optimiști că vom face un joc foarte bun și vom obține toate cele trei puncte. Doar Mainerici este accidentat și nu va face parte din lot, a suferit o entorsă de genunchi în timpul unui antrenament, în rest toți jucătorii sunt apți. Antrenorul Dragoș Bon le-a implementat ideea de a fi învingători și de a avea mare încredere în ei, iar ei au conștientizat că pot avea un viitor frumos dacă sunt serioși și muncesc cum trebuie“, a declarat Florin Spânu, pentru GdS.
Filieșenii vor să răstoarne carul mare
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei