Liga Campionilor a oferit ieri seară două partide spectaculoase, la finele cărora s-au aflat şi primele două semifinaliste.
Real Madrid şi-a respectat blazonul şi s-a calificat pentru a şasea oară consecutiv în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a învins-o pe Wolfsburg cu 3-0 pe „Santiago Bernabeu”, în manşa secundă a sferturilor de finală. În meciul tur, spaniolii pierduseră în Germania cu 2-0.
„Galacticii” au deschis scorul rapid, prin Cristiano Ronaldo, care a şutat imparabil de la câţiva metri o pasă excelentă venită de la Dani Carvajal (’16, 1-0). La doar un minut „CR7” a realizat „dubla”, de data asta reluând cu capul o centrare a lui Toni Kroos (’17, 2-0). Portughezul şi-a continuat „recitalul” în repriza secundă, când l-a învins pe Benaglio dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri (’77, 3-0).
„Trebuia să fie o seară magică şi aşa a fost. Echipa şi suporterii au fost geniali. A fost una dintre cele mai bune seri pentru mine în Liga Campionilor, dar nu cea mai bună. Am golul în ADN, îmi place să înscriu. Oamenii mă pot critica, însă eu merg mai departe, iar cifrele mele pot fi văzute de toată lumea. Aş vrea ca în semifinale să jucăm cu Benfica Lisabona, vreau să joc un meci de Liga Campionilor în Portugalia”, a spus Cristiano Ronaldo.
„Cristiano Ronaldo a arătat că este cel mai bun jucător din lume. Este un jucător special, pentru că nu oricine este capabil să înscrie trei goluri într-un singur meci. Ne-am îndeplinit obiectivul propus şi sunt foarte fericit şi mândru de ceea au reuşit jucătorii mei”, a declarat antrenorul de la Real Madrid, Zinedine Zidane.
Real Madrid: Navas – Carvajal, Ramos, Pepe, Marcelo – Modric (’90, Varane), Casemiro, Kroos – Bale, Benzema (’84, Jese), Ronaldo. Antrenor: Zinedine Zidane.
Wolfsburg: Benaglio – Vieirinha, Naldo, Dante, Rodriguez – Guilavogui (’80, Dost), Luiz Gustavo – Pinto (’73, Caligiuri), Arnold, Draxler (’32, Kruse) – Schurlle. Antrenor: Dieter Hecking.
Cartonaşe galbene: Ronaldo ’80 / Arnold ’45+2, G. Luiz ’76, Dante ’85, Vieirinha ’90.
A arbitrat: Viktor Kassai (Ungaria).
„Cetăţenii” îşi văd de drum în Ligă
Mult mai puţine goluri s-au înscris în Anglia, unde Manchester City şi-a asigurat participarea în semifinale după o victorie „scurtă”, cu 1-0, pe „Etihad Stadium”, în faţa grupării franceze Paris Saint Germain. În tur, scorul a fost egal, 2-2.
„Cetăţenii” şi-au adjudecat victoria graţie reuşitei lui Kevin de Bruyne, care a şutat în dreapta porţii, după o fază creată de Fernando (’76).
De menţionat că echipa britanică a irosit şi o lovitură de pedeapsă prin Sergio Aguero în minutul 30.
Manchester City: Hart – Sagna, Otamendi, Mangala, Clichy – Fernandinho, Fernando – Navas, De Bruyne (’84, Toure), Silva (’87, Delph) – Aguero (’90+3, Iheanacho). Antrenor: Manuel Pellegrini.
PSG: Trapp – Aurier (’61, Pastore), Silva, Marquinhos – Van der Wiel, Robiot, Motta (’44, Lucas), Di Maria, Maxwell – Ibrahimovic, Cavani. Antrenor: Laurent Blanc.
Cartonaşe galbene: Fernandinho ’72 / Trapp ’29, Pastore ’67, Van der Wiel ’68.
A arbitrat: Carlos Velasco (Spania).
Astăzi, de la ora 21.45, se vor disputa celalte două „sferturi”: Atletico Madrid – FC Barcelona (în tur 1-2) şi Benfica Lisabona – Bayern Munchen (0-1).