După mai bine de două decenii, o echipă de sală din Craiova este aproape să cucerească titlul de campioană națională. Voleibaliștii de la SCM-U Craiova au câștigat primele două meciuri ale finalei cu Zalău și mai au nevoie de o victorie în următoarele trei partide pentru a-și atârna la gât medaliile de aur.
Voleibaliștii de la SCM-U Craiova se apropie cu pași rapizi de câștigarea campionatului național. Laurențiu Lică și colegii săi au încins luni hora bucuriei în Sala Polivalentă din Bănie, după ce au câștigat și al doilea meci al finalei cu ACSVM Zalău, cu scorul de 3-1 (25-18, 25-17, 24-26, 25-20). Cum cu o zi în urmă se impuseseră tot cu 3-1, oltenii au dus scorul la 2-0 la general.
Aproximativ 1.500 de suporteri, dotați cu multe vuvuzele și tobe, au creat o atmosferă incendiară și au rezistat până aproape de miezul nopții, dar a meritat. Mulți dintre spectatori erau tineri care nu au prins vremurile când Craiova domina sportul românesc, dar au sete de performanță. Încă din setul al doilea, publicul a început să scandeze „campionii“, apoi i-a purtat pe alb-albaștri spre o victorie în patru seturi.
Echipa craioveană, antrenată de Dan Pascu și Claudiu Mitru, a fructificat avantajul terenului propriu și mai are nevoie de o victorie în următoarele trei partide ale finalei cu Zalău pentru a cuceri medalia de aur. Următoarele două jocuri vor avea loc la Zalău, săptămâna viitoare, luni și marți, iar dacă va mai fi nevoie, meciul decisiv se va juca la Craiova, pe 29 aprilie.
Pascu, mulțumit de atmosferă
În tabăra craioveană, bucuria a fost mare la finalul meciului de luni. „Am făcut un pas destul de important spre titlu. Sunt mulțumit de evoluția băieților și supermulțumit de atmosfera pe care a făcut-o publicul minunat, care ne-a ajutat să câștigăm. Azi am pierdut un set pe lipsă de concentrare, dar în setul al patrulea, elevii mei au fost imbatabili și asta îmi dă curaj pentru meciurile următoare“, a spus antrenorul Dan Pascu.
Laurențiu Lică și Bogdan Ene au mulțumit și ei publicului prezent în număr mult mai mare decât de obiecei la meciurile de volei din Polivalentă.
„Publicul ne-a depășit așteptările, mă refer la numărul celor care au venit să ne susțină. Au fost două victorii grele, muncite, dar meritate. Cred că atât noi, cât și suporterii craioveni merităm acest titlu, dar încă nu l-am luat. Mai avem de muncit. La Zalău ne așteptăm la o atmosferă incendiară, presiune multă. Ei vor juca pe teren propriu și nu au nimic de pierdut. Sper că nu vom ajunge în decisiv“, a declarat Bogdan Ene.
Căpitanul oltenilor, Laurențiu Lică, a glumit spunând că el și colegii săi nu prea știu să câștige cu 3-0 în play-off. În semifinalele campionatului, Craiova a eliminat Explorări Baia Mare după trei victorii cu același scor, 3-1. „În al doilea meci cu Zalăul, după ce am condus cu 2-0, le-am spus colegilor că noi nu prea știm să câștigăm cu 3-0, ci doar cu 3-1. Bine că nu am ajuns să jucăm al cincilea set. Mi-era teamă că a scăzut un pic concentrarea noastră, dar am trecut peste. Cel mai important moment a fost când publicul a simțit că avem probleme și ne-a încurajat. Au fost două meciuri bine jucate de noi. Acum vom merge la Zalău cu gândul la victorie, dar este greu de câștigat acolo“, a completat Lică.
Acesta a fost bucuros că după accidentarea suferită acum o lună și perioada de pauză de două săptămâni a putut să-și ajute coechipierii un joc întreg. „Accidentarea mea s-a rezolvat, dar pregătirea fizică nu este cea mai bună după două săptămâni de pauză. Imaginați-vă că am stat de cinci-șase ori pe zi pe un pat și am făcut doar masaje. De aceea mă bucur enorm că am reușit să joc tot meciul“, a completat căpitanul echipei SCM-U.
ACSVM Zalău este echipa care în acest sezon din Divizia A1 le-a administrat oltenilor o înfrângere, sălăjenii impunându-se cu 3-1 în returul sezonului regulat.
Feher: Ca nivel tehnic, finala a fost slabă
Dacă oltenii sunt foarte aproape de titlu, vicecampionii de anul trecut, ACSVM Zalău, speră că vor egala situația săptămâna viitoare, iar apoi vor duce în decisiv confruntarea. Libero-ul sălăjenilor, Adrian Feher, a spus că, până acum, ca nivel tehnic, finala campionatului a fost destul de slabă. „SCM-U Craiova a jucat slăbuţ, iar CS Volei Municipal foarte slab, într-un meci cu multe greşeli. Ca nivel tehnic, a fost o finală destul de slabă – subliniez – cu multe greşeli, mai multe de partea noastră. Tot ce pot să mai spun acum este că noi vom încerca să ajungem în meciul cinci“, a declarat cel mai experimentat jucător al Zalăului, pentru ziarul Sportul Sălăjean.