După 29 de meciuri, dintre care 27 de victorii, voleibaliștii de la SCM-Universitatea Craiova au cucerit marți seară, în premieră, titlul de campioni naționali, pe terenul formației ACSVM Zalău, după ce au câştigat cu scorul de 3-1 meciul al patrulea al finalei cu echipa sălăjeană. Oltenii s-au impus cu scorul general de 3-1, după ce câştigaseră primele două partide pe teren propriu, cu 3-1, iar luni formaţia ardeleană a obținut singura sa victorie din finală (scor 3-2).
Cucerirea titlului este un rezultat mare, dar în același timp așteptat. După desființarea formației Tomis Constanța, craiovenii porneau favoriți la primul loc, iar evoluția ulterioară a arătat că elevii lui Dan Pascu și Claudiu Mitru au fost cei mai buni în acest sezon din Divizia A1.
Stabilitatea de la nivelul băncii tehnice, dar și a lotului și seriozitatea jucătorilor au fost elemente importante care au dus la cucerirea primului titlu pentru voleiul masculin craiovean.
Braun: Eu și colegii mei de generație n-am reușit să ieșim campioni
Nicu Braun, fost mare voleibalist la Universitatea Craiova, a spus ieri că se bucură mult că elevii lui Pascu au realizat ceea ce el și colegii săi de generație nu au reușit: „Eu și colegii mei de generație ne-am chinuit foarte mult să ieșim campioni și, deși am fost mereu în «careul de ași», am ocupat doar locurile doi, trei și patru. Eram invidios că fetele noastre de la volei obțineau titlul, iar noi nu. Acum, că elevii lui Dan Pascu au luat medalia de aur, sper că o vor ține așa cinci-șase campionate la rând“.
Medalie de aur pentru Barcan, la 23 de ani de când a ieșit campion
O medalie de aur la sporturile de sală era așteptată de ani buni de suporterii craioveni, mai exact de 23 de ani, atunci când handbaliștii de la CS Universitatea Craiova cucereau titlul național. Din acea echipă de aur făcea parte și Marius Barcan, actualul director al clubului SCM.
Marți seară, la Zalău, Barcan și-a pus la gât din nou medalia de aur și i-a lăudat pe voleibaliști și pe antrenorii lor. „Este un rezultat extraordinar, la 23 de ani distanță de când o echipă de sală craioveană, mă refer la cea de handbal masculin, a cucerit ultimul titlu. Este o performanță deosebită, la zece ani de la înființarea clubului SCM și vreau să felicit antrenorii și jucătorii, care sunt niște sportivi serioși pe care te poți baza. S-au mobilizat exemplar. Pentru performanța lor, cu siguranță vor fi premiați“, a spus ieri fostul handbalist.
Voleibaliştii craioveni au fost primiţi aseară în urale la Sala Polivalentă, iar la finalul meciului de handbal dintre SCM Craiova şi U Cluj şi au prezentat trofeul publicului având ca fundal sonor imnul Universităţii Craiova. Directorul clubului SCM le-a înmânat campionilor câte o plachetă, iar reprezentanţii unei cofetării le-au adus un tort cu cupa.
Cine sunt campionii
Echipa campioană SCM-U Craiova: Dănuț Pascu (antrenor), Claudiu Mitru (antrenor secund), Răzvan Vâlcelean, Laurențiu Lică, Andrei Georgescu, Gabriel Ghionea, Oleksiy Klyamar, Mihai Mărieș, Bogdan Ene, Laurențiu Marciu, Vlad Cuciureanu, Cristian Bartha, Ivan Mihaij, Praia Kleist, Filip Todor și Popa Mirel.
Rezultatele din finală: Craiova -Zalău 3-1 (meci 1), Craiova-Zalău 3-1 (meci 2), Zalău – Craiova 3-2 (meci 3), Zalău – Craiova 1-3 (meci 4). S-a jucat după sistemul „cel mai bun din cinci meciuri“.
Galerie foto realizată de Claudiu Tudor: