Directorul sportiv al CS Universitatea Craiova, Silvian Cristescu, a fost prezent joi-seară la emisiunea „Repriza de Sud“, de la Alege TV și Radio Sud, a vorbit despre victoria de la FC Voluntari și a prefațat partida de duminică, de la ora 18.00, de pe „Extensiv“, cu Concordia Chiajna.
„Cu Voluntari a fost o partidă foarte importantă. E bine că am câștigat, ne dă liniște în clasament, să nu avem emoții în privința unui eventual meci de baraj, pentru că de retrogradare nu poate fi vorba. Echipa a făcut un joc foarte bun. De fapt s-a și simțit în săptămâna premergătoare meciului din Ilfov că băieții au depășit momentul critic după jocul cu Petrolul, unde am avut cea mai slabă evoluție de până acum. Nicușor Bancu a avut evoluții constant bune în play-out, iar la meciul cu Voluntari a excelat. Sunt bucuros pentru Popică (Laurențiu Popescu – n.r.) pentru că a avut un debut fericit. I-am urat să aibă o carieră lungă la Universitatea și să fie paznicul nostru ani buni de acum înainte. Avem trei portari foarte buni, luându-i în calcule pe Straton, care acum este accidentat, și Andrei Vlad, care abia a făcut 17 ani“, a spus Cristescu. „Chiajna este o echipă care a avut rezultate bune în ultimul timp, când toată lumea spunea că este sigur retrogradată. Și-a adus doi-trei jucători cu experiență, care au evoluat în campionate puternice, și a practicat un fotbal bun. Va fi o partidă foarte dificilă și este capital ca meciurile astea două, cu Chiajna și cu Timișoara, să le câștigăm. Am risipi orice gând negru legat de susținerea meciului de baraj, apoi ne putem gândi să terminăm pe locul șapte. Jucăm cu Iașiul acasă și dacă vrem să evoluăm în Liga Europa e obligatoriu să bați Iașiul. După meciul cu Voluntari avem mulți jucători cu probleme medicale. Acka nu va juca, Vătăjelu a suferit o entorsă și este incert, Straton are o leziune musculară și nu va forța ca să nu facă ruptură, iar Iliev are și el o întindere. În schimb va reveni Alex Mateiu în acest joc, asta dacă Moghi (Daniel Mogoșanu – n.r.) se hotărăște să-l folosească“, a completat oficialul grupării din Bănie.
Capitolul plecări – veniri, delicat
Conducerea alb-albastră a reziliat ieri contractul cu fundașul Silviu Izvoranu (33 ani), iar Silvian Cristescu a explicat și situația jucătorilor aflați la final de contract.
„Izvoranu a fost mai mult accidentat în ultimul timp, dar nu ăsta a fost motivul despărțirii. El și-a făcut datoria la Craiova, când a intrat s-a achitat bine de sarcini și a adus un plus de experiență la echipă, dar a venit și momentul despărțirii. Ne-am strâns mâna prietenește și mergem mai departe. El și cu Mihăiță Pleșan au fost inima echipei atunci când au venit, au creat o atmosferă frumoasă în sânul echipei. Majoritatea jucătorilor mai au contract încă doi sau trei ani. Singurii cărora le expriră înțelegerea sunt Sebastian Achim și Valentin Iliev. Să vedem ce va fi, dar eu sper să continuăm împreună. Tatonări există, dar au fost meciurile cu miză din ultimul timp și nu am putut să stăm la discuții. Vom vedea dacă vor continua alături de noi Ivan și Vătăjelu, pentru că știți că ei au oferte bune. În momentul de față avem un lot de 14, 15 jucători, echilibrat valoric, avem niște puști care vin tare din urmă și mai avem destul timp până la sfârșitul campionatului să știm ce ne mai trebuie“, a spus Cristescu, mărturisind că viitoarea campanie de transferuri depinde foarte mult de locul pe care va încheia echipa: „Dacă vom termina pe locul șapte și vom participa în cupele europene, atunci cu siguranță vom aduce doi, trei jucători de valoare. Noi monitorizăm de ceva vreme câțiva fotbaliști, dar nu dau nume. Noi sperăm să mai răsară și din curtea noastră jucători cu potențial, pentru că avem câteva grupe foarte bune“.
Întrebat dacă directorul tehnic Daniel Mogoșanu va continua la cârma echipei și în sezonul viitor, Silvian Cristescu a subliniat că numai rezultatele din acest final de play-out îl vor ține în funcție: „Mogoșanu are până în vară contract, dar depinde de rezultate, ca orice antrenor. Acum nu se pune problema, stabilitate există, dar vom vedea din vară care vor fi obiectivele și atunci putem discuta mai multe. În principiu toată lumea este mulțumită de modul în care lucrează Moghi“.