8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVine rândul Craiovei la titlu?

Vine rândul Craiovei la titlu?

Nicuşor Bancu şi colegii săi au început să joace bine, iar conducerea visează la un titlu în viitoarele sezoane (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Nicuşor Bancu şi colegii săi au început să joace bine, iar conducerea visează la un titlu în viitoarele sezoane (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Proiectul CS Universitatea Craiova a început bine, dar a bătut pasul pe loc în acest an, având și un ușor iz de regres ținând cont că alb-albaștrii pot termina maximum pe locul șapte, dar conducerea nu și-a pierdut speranța ca în viitor să-și adjudece titlul de campioană. Oficialii grupării din Bănie au prins curaj după isprava celor de la Astra Giurgiu, care la finele săptămânii trecute a reușit cea mai mare performanță a sa, a terminat pe primul loc în Liga I, la o distanță considerabilă față de Steaua, echipă care a făcut investiții masive în jucători, în special iarna trecută.
Managerul general al CS Universitatea, Felix Grigore, a declarat după victoria contra Concordiei Chiajna că echipa este în reconstrucție și că va sărbători, cu siguranță, titlul de campioană pe noul stadion, negând totodată zvonul privind venirea antrenorului Edi Iordănescu la Craiova.
„Edi Iordănescu? Nu, eu nu știu absolut nimic despre asta. În acest moment, putem vorbi doar de renașterea Universității Craiova. Fără discuție, Universitatea Craiova va câștiga campionatul într-un timp relativ scurt. Asta ne-am propus când am început aici și cred că vom reuși, numai că trebuie să facem lucrurile cu pași mărunți. Din noiembrie, decembrie anul acesta vom juca pe noul stadion și acolo vom câștiga campionatul“, a punctat Felix Grigore.

„Vrem să jucăm în cupele europene“

Conducătorul CS Universitatea consideră că victoria cu ilfovenii era foarte importantă, Craiova având prima șansă la clasarea pe locul șapte și la participarea în Liga Europa. Felix Grigore a mai spus că s-a obișnuit cu vizitele impresarilor la meciuri, punctând că echipa are mulți jucători de oferit fotbalului mare.
„Ne-am mai apropiat puțin de cupele europene. Știți foarte bine că facem un obiectiv din asta. Ne bucurăm că am învins-o pe Concordia Chiajna, pentru că ați văzut că Iașiul a câștigat cele trei puncte puse în joc cu Petrolul și era foarte important să ne impunem. Ivan a dat un gol superb, care încununează această evoluție foarte bună a echipei. Andrei înțelege că trebuie să muncească mult ca să ajungă la Euro. Acum, contra Chiajnei, a muncit mult, a jucat bine și a și marcat. La meciurile noastre vin mereu impresari sau trimiși ai cluburilor din Europa. Și nu vin numai pentru Andrei Ivan (a fost urmărit de directorul sportiv al clubului Sassuolo – n.r.). Noi, în momentul ăsta, ne gândim numai și numai la fotbal, pentru că vrem să jucăm în cupele europene, să ducem Craiova acolo unde nu a mai fost de foarte mult timp“, a subliniat Felix Grigore.

Naicu, mai „pământean“

Mult mai realist în privința prezentului s-a arătat antrenorul principal Victor Naicu. Acesta a spus că își dorește ca echipa sa să câștige la Timișoara, ca să elimine orice gând legat de retrogradare și apoi să se concentreze asupra locului șapte, care îi este la îndemână.
„În primul rând, vreau să felicit jucătorii pentru evoluția bună și pentru rezultat. Nu a fost un meci ușor cu Chiajna, chiar dacă am marcat două goluri. Am întâlnit o echipă cu un sistem de joc pe care puține formații îl mai practică, formulă care îi ajută să se închidă foarte bine și beneficiază de doi atacanți cu talie, care în duelurile aeriene sunt redutabili. A fost important că am reușit să marcăm la primele oportunități pe care ni le-am creat, după care au venit câteva ocazii de unul contra unul, însă nu am mai putut să fructificăm nici una dintre ele. Cert este că rămânem în partea de sus a clasamentului și trebuie să fim concentrați pentru finalul de sezon care ne așteaptă. Ne dorim să mergem în continuare pe aceeași linie și să facem rezultate bune chiar dacă ne așteaptă două deplasări dificile din punctul meu de vedere. La Timișoara, Poli își va juca ultima șansă de a rămâne în prima ligă, după aceea mergem la Botoșani, o formație care traversează o perioadă bună, care marchează foarte multe goluri. Dar avem încredere în jucătorii noștri și vom face tot ce ne stă în putință pentru a aduce puncte în continuare. Consider că dacă la Timișoara vom lua punct sau puncte, într-o mare măsură va fi rezolvată problema evitării retrogradării pentru noi. Ne dorim, dacă șansa ne surâde, să ne luptăm pentru locul șapte, care eu cred că ne este la îndemână. Nu este ușor, dar sperăm să beneficiem de forma bună pe care o traversăm“, a afirmat Victor Naicu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS