8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCS Podari nu merge în excursie la Pitești

CS Podari nu merge în excursie la Pitești

Dănuţ Stancu şi colegii săi vor avea o misiune grea la Piteşti (foto fcpodari.ro)
Dănuţ Stancu şi colegii săi vor avea o misiune grea la Piteşti (foto fcpodari.ro)

CS Podari va avea parte de un meci extrem de dificil astăzi, de la ora 18.00, pe stadionul „Nicolae Dobrin“, urmând să o întâlnească pe SCM Pitești, liderul Ligii a III-a, seria a 3-a. Tehnicianul doljenilor, Florin Șoavă, crede că elevii săi pot obține un rezultat bun în Trivale și astfel să dea peste cap calculele hârtiei. „Vrem să trecem peste hopul pe care l-am avut acasă (2-3 cu FC Voluntari II – n.r.) și să facem un joc bun la Pitești. Noi intrăm de fiecare dată pe teren cu gândul să câștigăm și sperăm să fie bine în această etapă. Întâlnim Piteștiul, cea mai bună echipă din serie, după cum o arată clasamentul, dar și în jocul cu Câmpulung plecam cu șansa a doua și am dat-o jos de pe primul loc, am coborât-o două poziții. Noi nu avem nimic de pierdut, nu este nici o presiune pe noi și mergem să jucăm. Ionuț Stancu și Avram nu vor evolua, sunt accidentați, în rest toată lumea e aptă și eu cred că ne putem întoarce neînvinși din Trivale“, a spus Florin Șoavă, pentru GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS