Caravana Peace Run, eveniment internaţional care reuneşte sportivi profesionişti şi amatori din diverse colţuri ale lumii, va trece astăzi prin Craiova. Cea mai mare ştafetă cu torţe pentru pace din lume, care uneşte toate ţările europene, va fi purtată în această dimineaţă de la Vidin la Calafat de alergători români şi străini, iar la ora 14.00 grupul va poposi la Liceul „Independenţa“ din localitatea dunăreană. Apoi, purtătorii torţei vor alerga spre Craiova, unde vor ajunge în jurul orei 18.30. Mâine dimineaţă, caravana Peace Run va pleca spre Drobeta Turnu Severin, dar nu înainte de a trece pe la Colegiul Național „Ștefan Odobleja“ din Craiova şi pe la Prefectura Dolj, după care alergătorii vor mai face două popasuri în Dolj, la şcolile din Brădeşti şi Filiaşi. Apoi, traseul ştafetei până la ieşirea din ţară este următorul: Caransebeş – Lugoj – Timişoara – Arad – Oradea – Borş. În 2016, alergarea se desfăşoară pe toate continentele şi va vizita peste 100 de ţări. În Europa, ceremonia de start în acest an avut loc în luna februarie, în Portugalia, iar alergătorii vor ajunge la Roma pe 8 octombrie.
Ştafeta pentru pace în lume ajunge la Craiova
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei