CSM Oradea a câştigat, aseară, Liga Naţională de baschet masculin, pentru prima dată în istoria clubului, după ce s-a impus în meciul decisiv al finalei cu BC Mureş, scor 79-73 (20-15, 23-25, 15-15, 21-18), în Arena „Antonio Alexe” din Oradea.
A fost a cincea confruntare a finalei. Orădenii au câştigat cu scorul general de 3-2.
CSM Oradea: Barnette, Franklin (căpitan), Mandache, Nuhanovic, Zeno; au mai jucat: Lucic, Nicolescu, Pasca, Tibirna, Zupan. Antrenor: Cristian Achim.
BC Mureş: Barro (căpitan), Fraseniuc, Gajovic, Martinic, Mohammed; au mai evoluat: Ivanovic, Lazar, Polyak, Pustahvar. Antrenor: Barnabas Szaszgaspar.
Alhajji Mohammed (BC Mureş) a fost cel mai bun marcator al meciului, cu 23 de puncte, 5 pase decisive şi 4 recuperări. S-au mai remarcat de la învinşi Goran Martinic (22 de puncte, 2 pase decisive şi 3 recuperări) şi Laszlo Lazar (7 puncte şi 2 recuperări).
De la CSM Oradea s-au evidenţiat Martin Gilbert Zeno (21 de puncte, 5 pase decisive şi 5 recuperări), Andrei Mandache (13 puncte, o pasă decisivă şi 5 recuperări) şi Wiliam Edward Franklin (12 puncte, 5 pase decisive şi 3 recuperări).