-1.1 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportMarius Barcan: La handbal ne vom bate pentru medalie

Marius Barcan: La handbal ne vom bate pentru medalie

Marius Barcan (medalion) crede că handbalistele craiovene (în albastru) au şansă să urce pe podium în sezonul viitor
Marius Barcan (medalion) crede că handbalistele craiovene (în albastru) au şansă să urce pe podium în sezonul viitor

Directorul Sport Club Municipal (SCM) Craiova, Marius Barcan, a vorbit într-un interviu acordat GdS despre parcursul celor patru echipe ale clubului în sezonul competițional recent încheiat și care sunt obiectivele în sezonul următor. După ce marți ați putut citi informații despre echipele de volei, astăzi vă prezentăm situația echipei feminine de handbal, care a încheiat sezonul trecut pe locul șapte și care acum va încerca să ia medalie. SCM a jucat, în premieră, în Cupa Cupelor, fiind eliminată în optimile de finală de Krim Ljubljana.
GdS: În vara anului trecut, când ați adus-o pe Simona Gogârlă antrenoare, ați anunțat ca obiectiv clasarea pe locurile 1-5 în Liga Națională, apoi l-ați schimbat pe parcurs în 1-7. De ce ați făcut asta?
Marius Barcan: Pentru că s-au accidentat patru jucătoare și nu am putut să găsim altele care să compenseze valoarea celor accidentate. Trebuie să fim realiști, nu putem să ne batem joc de niște jucătoare, adică șase-șapte handbaliste să joace tempo ridicat timp de 60 de minute.
GdS: Existau penalizări în cazul în care nu se realiza obiectivul fixat inițial?
M.B.: Da. Erau.
GdS: A arătat SCM Craiova ca o echipă de pluton?
M.B.: A fost un sezon destul de greu, mi-aș fi dorit mai mult, pentru că lumea mă confundă cu handbalul, am fost handbalist. Fetele nu au avut încredere în ele, au fost fluctuații foarte mari, meciuri foarte bune sau foarte proaste.

Burcea va avea calitatea de antrenor principal

GdS: La finalul sezonului ați făcut schimbări pe banca tehnică. A venit Bogdan Burcea, dar a rămas și Simona Gogârlă. Cu care dintre cei doi faceți planurile de viitor, legate de programul de pregătire, amicale, transferuri?
M.B.: Am vrut să schimb ceva în echipă, am adus un antrenor care a dovedit că a făcut performanță cu o echipă care valoric era sub Roman sau Ploiești, după părerea mea. Cu Brașovul, Burcea a luat medalie în fiecare sezon. Multă lume spune că el și Simona Gogârlă sunt două săbii într-o teacă, fiecare cu temperamentul lui. Este un risc, nu știu ce va ieși în final. Oricum, regulamentul secției de handbal a specificat clar multe lucruri, nu vreau să mă trezesc în plin sezon că se ceartă între ei. Simona este la început de carieră în antrenorat. Trebuie să colaborăm, pentru că singur nu le poți face pe toate. Burcea va avea calitatea de antrenor principal. Deciziile care se vor lua, Burcea va fi cel care mi le va aduce la cunoștință. El poate să se consulte cu Simona, important este să se facă treabă.

Medalie sau cel puţin locul patru

GdS: Ce obiectiv va avea echipa?
M.B.: Locurile doi-trei, adică medalie, sau cel puţin patru.
GdS: După ce HCM Baia Mare s-a desființat, multe echipe visează la podium. Ce șanse are Craiova?
M.B.: Noi trebuie să profităm că s-a desființat echipa din Baia Mare, vicecampioana României. Echipa va fi sus, știu și bugetele celorlalte formații, vom fi și noi acolo, pe lângă Roman, Ploiești, Brăila. Avem o șansă, așa cum a fost și la volei anul trecut, și trebuie profitat de ea.

„Încercăm și bombe de imagine“

GdS: Odată cu Bogdan Burcea, de la Brașov a venit și o jucătoare cu nume din campionatul nostru, Cristina Zamfir. Suporterii să se aștepte la transferuri-bombă?
M.B.: Când negociezi, trebuie să vezi în primul rând ce bani ai. Încercăm și bombe de imagine. Am adus-o pe Zamfir și sper că vom semna niște contracte care, ca și imagine, să fie extraordinare. Fiecare sportiv are o valoare, iar valoarea costă.
GdS: După desființarea echipei din Baia Mare ar putea ajunge la Craiova jucătoare care au mai evoluat la SCM sau care sunt oltence?
M.B.: Încerc să aduc oltence, dar totul se rezumă la bani. Să dea Domnul să accepte propunerea mea niște jucătoare reprezentative ca imagine. Măcar două din vechea gardă de la Baia Mare să le aduc acasă. Au fost și jucătoare care mi-au cerut enorm. Eu le-am zis că nu mă pot păcăli, că le știu valoarea. Chiar dacă este un nume, renunț pentru că poate face doar faza de atac sau de apărare.
GdS: În noul sezon, bugetul echipei de handbal va fi mult mai mare decât anul trecut?
M.B.: Nu pot spune asta acum, dar trebuie să ne axăm pe ceva plauzibil, pentru că îmi doresc performanță. Handbalul este sport național la ora actuală și trebuie să avem ceva ca imagine pentru copii din Craiova. Trebuie să-i atragem. Avem cluburi de handbal juvenil în oraș, dar nu există săli de antrenament regulamentare. Sunt două, la Școala „Traian“ și Școala nr. 32, dar este greu de pătruns și acolo.

Vor turneu cu CSM București și Vardar Skopje

GdS: Anul acesta se împlinesc zece ani de existență a clubului SCM. Spuneați că vreți să organizați turnee tari de pregătire la toate echipele. Cu cine vom juca la handbal?
M.B.: La handbal, campionatul va începe undeva în jurul datei de 10 septembrie, iar în ultimul weekend din august vreau să facem turneul aici. Încercăm să aducem două echipe care au jucat în Liga Campionilor, Vardar Skopje și CSM București, câștigătoarea trofeului. A treia echipă ar putea fi Krim Ljubljana. Important este să ne organizăm repede, pentru că trebuie să rezolvăm și problemele legate de cazarea și masa oaspeților, cel mai probabil din sponsorizări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS