Mult fotbal și voie bună la Scaești, unde s-a desfășurat ediția a 14-a a Memorialului „Gheorghe Calotă“, competiție la startul căreia s-au regăsit patru formații: AS Scaești, Viitorul Valea Fântânilor, Rapid Potmelțu și Vulturul Cernătești. Trofeul a fost adjudecat de echipa gazdă, care s-a impus în finala disputată cu Valea Fântânilor cu scorul de 5-4, după executarea loviturilor de departajare. În timpul regulamentar, scorul a fost egal 1-1, golurile fiind marcate de Aurelian Bezna, respectiv Daniel Celea.
Scaești: Ad. Ciciu – Cr. Avram, T. Lăța, P. Preda, D. Helegiucă, M. Preda, I. Ghiță, A. Pârvu, C. Nicolăiță, M. Cojocaru, E. Spătaru. Rezerve: M. Stănciulescu, L. Pâslaru, C. Dan. Antrenor: Ștefan Pavel.
Valea Fântânilor: I. Nicolaescu – L. Amza, C. Buchete, D. Celea, M. Stănică, A. Pârvulețu, O. Feraru, C. Melceru, M. Mateoiu, C. Șerban, A. Iacov. Rezerve: A. Ghiară, S. Amza, V. Mohorea, N. Nicoleasa, R. Cârjan, C. Cârstea. Antrenor: Marian Roșiu.
Au arbitrat: B. Grigore – Gh. Pârvulescu, O. Bănică.
Observator: Cornel Roman.
Rezultate: Scaești – Cernătești 7-5 după executarea loviturilor de departajare (2-2 în timpul regulamentar); Potmelțu – Valea Fântânilor 0-3; finala mică: Cernătești – Potmelțu 2-1, finala mare: Scaești – Valea Fântânilor 5-4 după executarea loviturilor de departajare (1-1 în timpul regulamentar). „A fost o competiție frumoasă, cu meciuri echilibrate și multe goluri. Faptul că s-a jucat de plăcere a făcut să apară și fazele spectaculoase, astfel că toți cei care au fost prezenți la stadion și au înfruntat căldura nu au regretat nici un moment. Felicit echipa câștigătoare, dar și pe celelalte participante pentru fotbalul prestat“, a declarat președintele AJF Dolj, Silviu Bogdan, pentru GdS.
Galerie foto: