5.6 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschet (m) / România, victorioasă în China

Baschet (m) / România, victorioasă în China

GdS Sport

Naționala masculină de baschet a României a câștigat, astăzi, turneul de la Nantong (China), ultimul din seria Atlas Challenge 2016, după ce a întrecut formația Poloniei cu scorul de 68-61, informează Agerpres. Pentru tricolori au înscris Rolland Torok – 14 puncte, Malcolm Armstead 12, Titus Nicoară 10, Vlad Corpodean 9, Bogdan Țîbîrnă 9, Octavian Popa-Calotă 8, Adrian Guțoaia 6.
În primele două partide, România a dispus de 71-66 cu China și 73-57 cu Georgia.
România a ocupat ultimul loc la turneul al doilea, de la Zhangjiagang.
Reprezentativa antrenată de Marcel Țenter câștigase și primul turneu, de la Changsu, după victorii cu China, Georgia și eșec în fața Poloniei.
Tricolorii vor reveni în țară, iar după câteva zile vor pleca în Brazilia, pentru meciuri amicale cu naționala acestei țări, calificată la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS