Selecționerul echipei feminine de handbal a României, suedezul Tomas Ryde, a declarat într-un interviu publicat pe site-ul Federației Române de Handbal, că vrea să aibă la Jocurile Olimpice de la Rio o echipă mai puternică decât a avut la Campionatul Mondial din 2015, când tricolorele au cucerit medaliile de bronz.
„Strategia mea este să încurajez jucătoarele noi, astfel încât să avem o echipă mult mai puternică la Rio, în comparație cu Campionatul Mondial din Danemarca din 2015. Așa încât trebuie să avem toate jucătoarele acolo, pentru că 9 meciuri la cel mai înalt nivel pentru obținerea titlului suprem de campion al Jocurilor Olimpice reprezintă o provocare uriașă pentru toate echipele”, a spus Ryde.
Tehnicianul a precizat că la începutul verii echipa României „nu avea același nivel de pregătire fizică pe care îl au cele 5 echipe din top” și din acest motiv naționala s-a concentrat pe durata acestei pregătiri să ridicăm nivelul forței fizice, în special prin exerciții de gimnastică aerobică.
„Trebuie să alergăm mai mult și mai rapid. Eram mult în spatele echipelor Norvegiei și Franței și nu puteam accepta acest lucru. Noul nostru antrenor cu portarii, spaniolul Jaume Forte, a lucrat excelent cu fetele. Toate și-au îmbunătățit nivelul foarte mult. Denisa Dedu a arătat un stil nou, mult mai agresiv, care se va dovedi foarte interesant în acest sezon. Paula Ungureanu și Ionica Munteanu rămân prima mea opțiune, dar Denisa le va provoca foarte tare. Ne-am antrenat foarte mult în această perioadă și fetele au simțit oboseala mai ales în picioare. Acest lucru se va schimba înainte de a pleca la Rio, pentru că acum va trebui să reducem orele de muncă în favoarea îmbunătățirii calității. Ne-am mișcat foarte lent pe teren în Norvegia, în special în apărare. De fapt, nu sunt încă deplin satisfăcut de nivelul apărării. Suntem prea pasivi și nu abordăm jocul într-un mod agresiv. Câteva dintre jucătoare vor avea un program special în această săptămână, pentru a-și îmbunătăți viteza”, a precizat Tomas Ryde.
„Mergem la Rio pentru a reprezenta România ca o țară puternică și mândră”
Tomas Ryde a indicat că vedeta echipei României, Cristina Neagu, nu a jucat deloc în turneul din Norvegia, „pentru că nu am vrut să riscăm nimic în ceea ce o privește”.
Mica Brădeanu nu a jucat în primul meci, ea trebuind să-și îmbunătățească nivelul pentru a ajunge la standardul impus de Liga Campionilor, însă antrenorul este convins sută la sută că acest lucru se va întâmpla.
Eliza Buceschi s-a accidentat de câteva ori de la calificarea din luna martie și trebuie să se refacă și după câteva accidentări noi. Asta înseamnă că avea încă anumite probleme legate de coordonare și viteză.
Tehnicianul a mai spus că Gabriela Perianu, Melinda Geiger și Florina Chintoan și-au ridicat foarte mult nivelul în turneul din Norvegia, iar asta va genera un impact uriaș asupra performanțelor lor.
„Mergem la Rio pentru a reprezenta România ca o țară puternică și mândră. Răspunsurile le vom afla la sfârșitul Jocurilor Olimpice, dar, dintr-un anumit punct de vedere, toți jucătorii care participă la Turneul Olimpic sunt deja câștigători. În lume sunt foarte mulți sportivi și nu toți dintre ei vor ajunge la cel mai ridicat nivel – la Jocurile Olimpice. Tocmai de aceea românii pot fi deja mândri pentru că sunt reprezentați de una dintre cele mai bune echipe din lume. Atmosfera din echipă este fantastică, aceasta fiind fundamentul generării performanței în timp. Le acord multă libertate fetelor, stilul lor profesional îmbunătățindu-se, astfel, de la zi la zi”, a conchis Ryde, nominalizând valorile care vor genera rezultate în timp: disciplină, îmbunătățire permanentă, profesionalism, sinceritate, responsabilitate.
Extrema stângă Ana Maria Tănăsie va rata Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce s-a accidentat în turneul din Norvegia (în meciul cu Spania), iar locul său va fi luat de Camelia Hotea.
Lotul echipei României cuprinde 14 jucătoare și două rezerve: portarii Paula Ungureanu, Ionica Munteanu și Denisa Dedu (rezervă I), extremele stânga Valentina Ardean-Elisei, Camelia Hotea, extrema dreaptă Laura Chiper, interii stânga Cristina Neagu, Gabriela Perianu și Gabriella Szucs, interii dreapta Patricia Vizitiu și Melinda Geiger, centrii Aurelia Brădeanu, Eliza Buceschi, Mădălina Zamfirescu (rezervă II) și pivoții Oana Manea și Florina Chintoan.
Delegația României va pleca spre Brazilia pe 1 august, cu o cursa cu escală în Amsterdam.
Naționala României face parte din Grupa A la JO 2016, alături de Norvegia, Brazilia, Muntenegru, Spania și Angola. Primele patru clasate în fiecare grupă se vor califica în sferturile de finală.