Conducerea CS Universitatea Craiova promitea la începutul noului an că va îmbunătăți imaginea clubului și se pare că nu au fost vorbe-n vânt, ieri organizând o acțiune asemenea marilor cluburi din Europa. Doi dintre cei mai apreciați jucători ai Băniei, căpitanul Bogdan Vătăjelu și Andrei Ivan, însoțiți de noii jucători, Rambe și Gustavo, s-au prezentat la magazinul clubului, situat lângă English Park, și au înmânat personal abonamentele suporterilor care și-au rezervat deja un loc pe „Extensiv“ pentru sezonul competițional abia început. Ușor, ușor, magazinul a devenit neîncăpător, iar fanii i-au solicitat din plin pe cei patru elevi ai lui Gigi Mulțescu, au obținut autografele lor și, bineînțeles, s-au pozat cu aceștia, transmițându-le totodată că au mari așteptări din partea lor.
Vătăjelu: Trebuie neapărat să ne bucurăm cu ASA
Spre finalul sesiunii de autografe și poze, fotbaliștii Universității au vorbit despre noile provocări. Căpitanul Bogdan Vătăjelu a menționat că el și colegii săi vor să se revanșeze în fața suporterilor pentru înfrângerea de la Severin, cu Pandurii, cu o victorie în fața ardelenilor de la ASA Târgu Mureș, confruntare care va avea loc luni, de la ora 18.30, pe stadionul „Extensiv“.
„A fost foarte plăcută baia de mulțime. Mă bucur că ne-am întâlnit cu suporterii care o să vină meci de meci acasă ca să ne susțină și cu siguranță că așteptăm mult mai mulți. Trebuie neapărat să ne bucurăm cu ASA, pentru că din punctul nostru de vedere la Pandurii am fost privați de o victorie. Puteam aduce cele trei puncte, dar acum toate gândurile noastre sunt la meciul cu Târgu Mureș. Dacă jucam și noi în cupele europene, probabil că acum era și mai multă lume. Și noi suntem dezamăgiți, dar cu siguranță că anul acesta vom da tot ce se poate ca să evoluăm în cupele europene. Îmi doresc mult asta și nu vreau să-mi închei cariera fără să joc în cupele europene cu Craiova“, a declarat Bogdan Vătăjelu, recunoscând că programările făcute de LPF pentru următoarele meciuri din Liga I și Cupa Ligii nu avantajează deloc echipa: „Din păcate, ăsta este un impediment serios pentru noi. Și sezonul trecut am avut acest ghinion, am evoluat numai la ora 16.00 sau 17.00, și afectează calitatea jocului nostru. Sperăm ca odată cu finalizarea noului stadion să jucăm și noi la ore mult mai potrivite“.
Ivan, ținta copiilor
Majoritatea puștilor și a domnișoarelor care au trecut pragul magazinului CS Universitatea Craiova l-au avut ca principală țintă în privința autografelor și pozelor pe Andrei Ivan, iar tânărul atacant le-a stat bucuros la dispoziție.
„Sunt bucuros că a venit multă lume și îi așteptăm și la stadion, să ne susțină. Realizez că am ajuns un idol pentru copiii din Craiova și sunt bucuros. Orice jucător și-ar dori să evolueze în cupele europene și sper să o facem cât de curând și să fim mai buni“, a spus Ivan.
Acesta a comentat și declarația făcută de selecționerul României, Christoph Daum, de săptămâna trecută: „Nu am auzit ce a spus selecționerul Daum. A spus că aș avea un talent fantastic? Îi mulțumesc și sper să-i dovedesc asta mereu pe teren. Toți jucătorii români au mai multe șanse acum să prindă naționala“.
Gustavo și Rambe, încântați de Craiova
La rândul lor, mijlocașul brazilian Gustavo Vagenin și atacantul din Insulele Capului Verde, Rambe, s-au declarat încântați de ce au găsit în Bănie.
„Îmi place mult la Craiova. Primul impact cu echipa a fost pozitiv. Am găsit aici un grup frumos de jucători, toţi sunt simpatici şi muncitori. Aşadar, sunt foarte mulţumit. Desigur, mi-ar plăcea să joc în cupele europene cu echipa și toți vom da totul pe teren ca să ne clasăm pe un loc european. Andrei Ivan este un jucător mare, l-am văzut la antrenamente, are un potențial mare și-i prevăd un viitor frumos“, a declarat Gustavo.
„Îmi place mult Craiova. Aici am găsit un grup de jucători valoroși. Mai întâi ne vom concetra pe campionat, vom încerca să ne îmbunătățim jocul de la meci la meci. Cu siguranță, obiectivul nostru este Europa League sau Champions League“, a subliniat Rambe.
Galerie foto (Alexandru Vîrtosu):