-0.2 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportAşa da atitudine!

Aşa da atitudine!

Nuno Rocha a fost omul potrivit la momentul potrivit la acţiunea lui Popov (foto: Alexandru Vîrtosu)
Nuno Rocha a fost omul potrivit la momentul potrivit la acţiunea lui Popov (foto: Alexandru Vîrtosu)

CS Universitatea Craiova a reuşit să confirme aşteptările şi şi-a adjudecat victoria cu ASA Târgu Mureş în partida disputată ieri seară, pe stadionul „Extensiv”, contând pentru etapa a doua din Liga I. Punctele nu au intrat cu uşurinţă în cont, alb-albaştrii impunându-se cu doar 2-1, dar au luptat bine şi au bifat numeroase ratări, în prim plan fiind Rambe, Rocha şi Kay.

_DSC0019

Juveţii au deschis scorul prin Nuno Rocha, care a împins mingea din cădere, de la doi metri, după o pasă a lui Popov şi un luft al lui Rambe (’33, 1-0).

_DSC0031

Ardelenii au restabilit egalitatea printr-un autogol, Ianis Zicu a executat spre poartă o lovitură de la 20 metri, lateral dreapta, iar mingea a fost deviată nefericit, cu capul, în propria poartă de Andrei Ivan (’47, 1-1).

_DSC0057

CS Universitatea Craiova a revenit pe tabela de marcaj în minutul 65, când Măzărache a reluat de la patru metri o minge venită de pe dreapta, de la Rocha (2-1).

_DSC0062

CS Universitatea Craiova: Calancea – Popov, Kay, Acka, Vătăjelu – Zlatinski, Madson (’68, Gustavo) – Rocha, Bancu (’57, Măzărache), Ivan – Rambe (’81, Dumitraş). Antrenor: Gigi Mulţescu.

ASA Târgu Mureş: Stăncioiu – Matei, Cordoş, Constantin, Dobrosavlevici – Andre (’24, Ursu; ’74, Feketiks), E. Dică – Ioniţă, Zicu, Borza (’46, Hamid) – Kuku. Antrenor: Dario Bonetti.

Cartonaşe galbene: Madson ‘9, Rambe ’36 / Ioniţă ’14, Borza ’23, Matei ’70, ’82, E. Dică ’90+2.

Cartonaş roşu: Matei ’82.

Au arbitrat: Marcel Bârsan – Miclos Nagy, Gabriel Bârjac; Horia Mladinovici.

Observatori: Constantin Ştefan, Romolus Gabor.

 

Daum, prezent în Bănie

 

La partidă a asistat şi noul selecţioner al României, Christoph Daum, care s-a întreţinut înaintea primului fluier cu antrenorul Craiovei, Gigi Mulţescu.

_DSC0002

„Ne cunoaştem foarte bine, am lucrat împreună, în Turcia, ne-am confruntat de câteva ori. El (Mulţescu – n.r.) era la Samsunspor, eu eram la Beşiktaş şi sunt unele poveşti vechi. Era perioada în care Samsunspor era o echipă de succes şi puternică. Beşiktaş a fost mereu o echipă de top. Am discutat despre aşa-zisele vremuri bune”, a explicat Daum, la Digi Sport.

„Ce să-mi spună…? Că echipa a arătat un spirit ofensiv, ceea ce e în beneficiul fotbalului. Mi-a urat baftă şi şi-a exprimat speranţa că vom avea jucători la echipa naţională”, a comentat Gigi Mulţescu.

 

Mulţescu: Am avut o groază de ocazii, unele mai mari decât altele

 

La conferinţa de presă, strategul Universităţii Craiova, Gigi Multescu, s-a declarat mulţumit de joc şi a punctat că diferenţa de pe tabelă trebuia să fie mult mai mare.

_DSC0009

„Ne-am propus să facem un joc ofensiv. Cred că am condus 80-90% din joc. Am construit bine şi variat, am avut o groază de ocazii, unele mai mari decât altele. În loc să avem două-trei goluri diferenţă la pauză, în startul reprizei a doua am fost egalaţi. Totuşi este bine că am rămas concentraţi, nu am acuzat şocul şi a venit just golul doi. Puteau să mai vină şi altele. Vreau să-i felicit pe jucătorii mei, pentru că au construit, au trebuit să alerge mai mult decât adversarul pe căldura asta, la peste 40 de grade cât au fost la nivelul terenului. Au avut dinamică şi au reuşit să câştige meciul. Îmi place să joc pe atac, dar a trebuit în final să securizez zona, de asta l-am introdus pe Dumitraş. Rocha nu a făcut bine faza defensivă, iar Zlatinski în minutul 90 urca în ofensivă. Poate este şi vina mea, că asta le-am cerut, să atace”, a declarat Mulţescu.

 

Gustavo, debut „timid”

 

Tehnicianul grupării din Bănie a comentat şi prestaţiile lui Gustavo Vagenin, Andrei Ivan şi Măzărache, menţionând că are încredere mare în ei.

_DSC0064

„Gustavo nu este la potential maxim acum, dar atunci când a pus piciorul pe minge s-a văzut. A dat câteva pase bune, a intrat în combinaţii. Va veni timpul când va arăta şi în meciurile oficiale ceea ce arată la antrenamente. Ivan a făcut un joc foarte bun pentru echipă, a reuşit să alterneze acţiunile individuale cu cele colective, a făcut şi faza de apărare. În opinia mea a avut o evoluţie foarte solidă. Exact pe ceea ce spunea Daum, pe filosofia lui. Spunea că apreciază jucătorii disciplinaţi, care se dăruiesc echipei. De data asta Ivan a fost receptiv la ceea ce i-am cerut, a făcut unul dintre cele mai bune jocuri ale lui. A avut mingea, a driblat, dar s-a implicat şi în combinaţii. Nu a avut şansa golului. Ar fi trebuit să aibă mai multă iniţiativă. Lui Măzărache i-am spus că va avea două-trei ocazii de gol, având în vedere faptul că avea un singur adversar pe care l-a putut uşor depăşi. Oricum, mi-a plăcut construcţia, toţi jucătorii au fost implicaţi. Am început acţiunile din spate, sigur mai sunt unele greşeli, nu se informează unii jucători bine, dar suntem pe drumul cel bun. Am avut 10-15 ocazii de gol, dacă eram nemţi îi băteam la cinci, şase goluri diferenţă”, a spus Mulţescu, apreciind că a fost primit cu aplauze de public: „Eu îmi fac treaba la Craiova, am venit cu sufletul deschis. Mă bucur că suporterii sunt inteligenţi, au înţeles că sunt profesionist şi am venit să fac treabă. Plus spectacol. Şi eu, când jucam o făceam şi pentru spectatori. Am ştiut să mângâi mingea, să dau nişte pase care să placă. Gen Ilie Balaci, geniul Craiovei, ori Cârţu, Donose. Lumea asta aşteaptă, să vadă artă. Şi ca antrenor sunt tot ofensiv. Să pierd cu 3-2 decât cu 1-0. Doar aşa se dezvoltă fotbalul. Eu am rămas un sentimental”.

 

Ivan: A fost primul autogol din carieră

 

„Speranţa” Craiovei, Andrei Ivan, s-a bucurat pentru victoria obţinută în faţa ASA-ului, dar nu s-a simţit prea bine din pricina autogolului din minutul 47.

_DSC0043

„Sunt primele trei puncte, este o victorie mare. Contează că am câştigat. La execuţia lui Zicu am încercat să deviez peste poartă, a fost primul autogol din cariera mea. În această săptămână trebuie să ne antrenăm şi mai bine, ne dorim să facem un meci bun la Giurgiu, dar şi în Cupa Ligii, cu CFR Cluj”, a spus Ivan, recunoscând că a fost puţin timorat ştiind că la tribuna oficială se află şi selecţionerul Cristoph Daum: „A fost puţină presiune prin faptul că a fost domnul Daum în tribună, dar va trebui să demonstrez de la meci la meci că sunt mai bun. Eu voi da totul pentru că îmi doresc ca la meciurile de calificare să fiu pe teren”.

În etapa următoare, CS Universitatea Craiova o va întâlni pe Astra, la Giurgiu, partida fiind programată sâmbătă, de la ora 18.30.

Galerie foto (Alexandru Vîrtosu):

_DSC0005

_DSC0018

_DSC0022

_DSC0023

_DSC0024

_DSC0025

_DSC0026

_DSC0029

_DSC0030

_DSC0035

_DSC0040

_DSC0042

_DSC0044

_DSC0046

_DSC0050

_DSC0060

_DSC0065

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS