5.6 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportJocurile Olimpice de la Rio de Janeiro au fost declarate închise

Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro au fost declarate închise

Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro au fost declarate închise de către președintele Comitetului Internațional Olimpic, germanul Thomas Bach, la finalul ceremonia de închidere, desfășurate duminică, sub o ploaie insistentă, pe Stadionul Maracana.
A fost inaugurat cu acest prilej canalul de televiziune al Comitetului Internațional Olimpic (CIO).
Stingerea flăcării olimpice și Jocurile de artificii au pus punct ceremoniei de închidere a Olimpiadei de la Rio, pe ritmuri de carnaval.

La ediția a 31-a a Jocurilor Olimpice de vară, de la Rio de Janeiro, au participat peste 11.000 de sportivi și 205 țări, plus o delegație a sportivilor refugiați și una a sportivilor care au evoluat sub drapelul olimpic, care au evoluat la 306 probe din 28 de sporturi. România, care a participat cu o delegație de 96 de sportivi și 7 rezerve, la 15 sporturi. Portdrapelul delegației noastre la ceremonia de deschidere a fost gimnasta Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică în 2004, la Atena, iar la ceremonia de închidere a fost spadasina Simona Pop, campioană olimpică la Rio cu echipa.

România a ocupat locul 47 în clasamentul pe medalii la Rio, cea mai slabă clasare a sa la Olimpiadele postbelice, cu cinci medalii, aur pentru echipa feminină de spadă, argint obținut de tenismenii Florin Mergea și Horia Tecău la dublu masculin, bronzul luat de Gabriel Sîncrăian la haltere (cat. 85 kg), de canotoarele de la 8+1 (Roxana Cogianu, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Laura Oprea, Adelina Boguș, Andreea Boghian și Daniela Druncea) și Albert Saritov (lupte libere, cat. 97 kg).

În clasamentul pe medalii, primul loc a fost ocupat de delegația Statelor Unite, cu 46 de medalii de aur, 37 de argint, 38 de bronz (121 în total), urmată de Marea Britanie (27-23-17), China (26-18-26) etc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS