Susţinuţi frenetic de peste 1500 de suporteri veniţi din Bănie, dar şi din alte colţuri ale ţării, jucătorii formaţiei CS Universitatea Craiova au păşit încrezători pe teren, considerând că pot lupta de la egal la egal cu Steaua, chiar în Capitală. Ce nu au luat ei în calcul a fost arbitrajul, care a „ciupit” puţin, dar decisiv, în favoarea gazdelor, şi a stabilit învingătoarea. Steaua a câştigat bătălia de pe Arena Naţională cu 2-1, însă cu multe reproşuri.
Gazdele au deschis scorul prin William de Amorim, care, nemarcat, a reluat cu capul o centrare venită de pe dreapta de la Tamaş, faza fiind suspectă de ofside (’17, 1-0).
Alb-albaştrii au restabilit egalitatea în minutul 41, când Băluţă i-a pasat inteligent lui Vătăjelu, iar acesta a reluat imparabil de la cinci metri, mingea a lovit bara din dreapta şi apoi a intrat în plasă (’41, 1-1). Golul i-a motivat mult pe craioveni şi i-a împins în atac, dar fazele de poartă create nu au avut efect pe tabela de marcaj.
Steaua a reintrat în avantaj în urma unei greşeli comise de Acka. Ivorianul a atins mingea cu mâna în afara careului mare, dar „centralul” a indicat eronat lovitură de la 11 metri, iar Boldrin nu a greşit ţinta de la punctul cu var (’75, 2-1).
Steaua: Niţă – Tamaş, Moke, Toşca, Momcilovic – Bourceanu (’55, Golubovic), Muniru – Popa, Boldrin, William – Tănase (’29, Man; ’69, Ov. Popescu). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
CS Universitatea: Calancea – Briceag, Kelic, Acka, Vătăjelu – Băluţă, Zlatinski (’89, Rambe), Rocha – Gustavo (’46, Bancu), Ivan, Măzărache (’81, Screciu). Antrenor: Gigi Mulţescu.
Cartonaşe galbene: Rocha ’45, Acka ’74, Ivan ’74, Calancea ’76 / Muniru ’90+1.
Au arbitrat: Radu Petrescu – Adrian Ghinguleac, Mircea Grigoriu; Marian Balaci.
Observatori: Augustus Constantin, Viorel Ilinca.
CS Universitatea Craiova a rămas pe locul secund în Liga I, iar în etapa viitoare va primi vizita celor de la Dinamo Bucureşti, derbiul fiind programat luni, 17 octombrie, de la ora 20.30, la Severin.
Vătăjelu: Nu cred că suntem pregătiţi pentru titlu
Căpitanul grupării din Bănie, Bogdan Vătăjelu, consideră că principalii vinovaţi pentru eşecul cu Steaua sunt jucătorii, abia apoi arbitrul Radu Petrescu.
„Cred că a fost un meci destul de echilibrat. Nu ştiu acum dacă deciziile arbitrului au fost decisive, dar e clar că am pierdut pe mâna noastră. Aşa se întâmplă când nu facem ceea ce trebuie. M-am certat cu domnul Radu Petrescu în timpul meciului, m-a ignorat total. Nu am revăzut încă fazele şi nu ştiu ce să zic, dar în mare măsură din cauza noastră am pierdut acest meci. Repet: aşa se întâmplă când nu facem ce ne cere antrenorul. El are nişte motive când ne cere ceva. Nu am discutat cu Acka, cred că e supărat, ca noi toţi. Problemele nu se discută la televizor, o să le discutăm între noi. Eu am mai zis că e prematur să vorbim despre titlu. Sincer eu nu cred că suntem pregătiţi şi îmi asum ce spun. Dacă eram mai atenţi în alte meciuri, unde am condus şi am pierdut sau am fost egalaţi spre final poate că acum eram la egalitate sau chiar mai sus decât Steaua. O să tratăm serios toate meciurile care vor veni, nu o să ne apărăm şi vom vedea ce va fi”, a spus Vătăjelu, la Digi Sport.
„Sarma” a comentat şi un articol apărut în presa centrală în care se sublinia ideea că e stelist de mic: „Am văzut şi eu că sunt stelist de mic şi nu ştiu ce alte chestii au mai apărut. Am fost patru ani la Steaua din cei 15 în care am jucat fotbal, în rest nimic. Mă bucur că am marcat, dar degeaba dacă nu am adus victoria”.
Mulţescu a făcut praf arbitrajul
Mult mai pornit în privinţa manierei de arbitraj a fost antrenorul CS Universitatea Craiova, Gigi Mulţescu.
„Am făcut un meci bun şi chiar puteam să câştigăm. Am început puţin mai greu, ne-au surprins cu un pressing avansat şi n-am reuşit să materializăm mingile de atac pe care le-am avut. Atacul nostru a fost puţin în urmă cu o viteză. În schimb, după ce am primit gol, următoarele 15 minute am fost la cârma jocului, am pus presiune, am avut şi un gol frumos. Repriza a doua a fost 90% a noastră. Am ratat golul doi, ni s-a refuzat un penalti la Rocha şi s-a dictat unul împotriva noastră. E un deja-vu, că am mai văzut la Timişoara meciul ăsta. Am avut majoritatea timpului iniţiativa şi posesia, am avut ocazii… Am văzut pe telefon faza cu Acka şi pot spune că henţul a fost făcut în afara careului vreo 20 de centrimetri. A fost cu tot corpul în afara careului. Ce pot să mai zic, când dai un penalti care nu a fost şi refuzi unul clar? Ar fi trebuit să nu dea nici un penalti. Nu se poate discuta de un campionat corect şi nici de o ierarhie corectă. Ar trebui, şi vorbesc foarte serios, ca echipele dezavantajate să discute şi să ia împreună o hotărâre, pentru că nu este în regulă arbitrajul. Suntem carne de tun noi, echipele mai mici. Toate echipele care au jucat cu Steaua au fost dezavantajate. Chiar e o coincidenţă? Nu prea cred. Ar trebui aduşi arbitri străini, dar şi la CCA pe cineva care să gestioneze corect treaba. După aceea, vom vedea. Steaua nu merită să fie pe primul loc, pentru că astăzi nu trebuia să câştige”, a subliniat Gigi Mulţescu.