O luptătoare de 14 ani, de la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu“ din Craiova, a cucerit recent titlul de campioană balcanică la Bursa, în Turcia. Ana Maria Cristescu a fost cea mai bună sportivă la categoria 44 de kilograme, juniori mici, iar la final a urcat pe treapta întâi a podiumului. Antrenorul fetei, Valentin Boboșca, este foarte mândru de rezultatul Anei, mai ales că fata a făcut naveta la Craiova să ajungă la antrenamente. „Ana este din Malu Mare, acolo unde eu făceam antrenamente trei zile pe săptămână cu sportivii. Dar în ultima vreme sala de sport de acolo a fost ocupată cu materiale de construcții și a trebuit ca fata să vină să se pregătească la Craiova. A făcut naveta zi de zi. Acum am vorbit cu actualul primar din Malu Mare și mi-a spus că se va elibera sala în scurt timp și vom putea face din nou pregătirea acolo“, a spus Boboșca.
Acesta nu a putut să-și însoțească eleva la Bursa, dar Ana l-a avut alături pe tatăl său. „Mă gândeam că va lua medalie, dar nu neapărat de aur. Sportiva mea și-a bătut toate patru adversarele, dintre care pe trei la tuș, iar pe cealaltă la diferență de puncte“, a spus tehnicianul, care în urmă cu un an trăia aceeași bucurie, după ce altă elevă de-a sa, Ștefania Priceputu, devenea campioană balcanică la aceeași categorie de vârstă, tot în Turcia. Campioana României la copii, Ana Maria Cristescu, vrea să-și apere titlul săptămâna viitoare, când la Buziaș se va desfășura Campionatul Național rezervat copiilor.
La Campionatul Balcanic al juniorilor 3 de la Bursa, altă luptătoare de la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu“ a urcat pe podium. Alisa Bora, eleva antrenorului Aurel Cimpoeru, a obținut medalie de argint la categoria 40 kg.