Două dintre formațiile doljene din Liga a III-a, seria 3, CSO Filiași și CS Universitatea II Craiova intră astăzi, de la ora 14.00, în iarbă, urmând să susțină meciurile din etapa a 14-a.
Echipa secundă a CS Universitatea Craiova se deplasează în Ilfov pentru o dispută cu FC Voluntari II, iar conducătorii grupării alb-albastre își doresc să obțină un rezultat pozitiv și să recupereze astfel din punctele multe pierdute pe teren propriu în ultimul timp.
„Mergem la Voluntari cu gândul de a obține un rezultat pozitiv și de a demonstra că suntem pe un drum bun. Este adevărat că rezultatele nu au fost cele așteptate de fiecare dată, dar asta s-a datorat faptului că echipa a doua a fost schimbată aproape în totalitate și este formată din jucători tineri și au avut nevoie de timp ca să se adapteze rigorilor Ligii a III-a. Cu timpul au crescut valoric și sunt convins că în această iarnă, cu o pregătire foarte bună, vom avea și rezultate bune în retur“, a declarat managerul Centrului de copii și juniori al CS Universitatea Craiova, Silviu Bogdan, pentru GdS.
Sorin Mogoșanu: Sperăm să continuăm ascensiunea
În ceea ce o privește pe CSO Filiași, trupa antrenată de Florin Șoavă întâlnește pe stadionul „Chimia“ din Ișalnița pe Atletic Bradu. Portarul Sorin Mogoșanu (foto), care a împlinit în această săptămână 24 de ani, își dorește mult o victorie, pe care vrea să o dedice colegului Daniel Bălașa, plecat în Turcia din pricina unor probleme personale.
„Sper să câștigăm și să-mi fac un cadou frumos. Este un meci destul de dificil, Bradu are o echipă bună și sunt convins că va veni să-și vândă scump pielea, dar trebuie să ne facem jocul și să continuăm ascensiunea. Vreau să spun că toți suntem alături de colegul și prietenul nostru Daniel Bălașa, care trece prin niște momente dificile. Așteptăm vești bune de la el și sperăm să câștigăm și să-i dedicăm victoria. În afara lui Daniel, doar Robert Căle este indisponibil. A ieșit accidentat la Mioveni și nu a putut să se pregătească normal cu echipa în această săptămână“, a declarat Sorin Mogoșanu.