4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportSilviu Bogdan are așteptări mari de la juniorii săi

Silviu Bogdan are așteptări mari de la juniorii săi

 

Managerul Centrului de Copii și Juniori al CS Universitatea Craiova, Silviu Bogdan (foto), a făcut ieri un scurt bilanț privind prima parte sezonului competițional în curs, declarându-se mulțumit de modul în care s-au derulat lucrurile în plan juvenil.
„Cel mai mult m-a mulțumit faptul că din cadrul Centrului au promovat doi juniori la prima echipă. Unul este Ștefan Vlădoiu, jucător născut în 1998, care a debutat în Liga I pe terenul campioanei en-titre Astra Giurgiu, al doilea Vladimir Screciu, care este primul jucător născut după 2000, care a evoluat în acest sezon, primele sale minute fiind pe Arena Națională cu Steaua. În plus, echipa a doua este formată în proporție covârșitoare din copiii Centrului, aceasta fiind rampa de lansare către prima echipă“, a declarat Silviu Bogdan, pentru site-ul clubului din Bănie.
Conducătorul grupării alb-albastre în materie de fotbal juvenil a salutat performanța echipei de juniori sub 17 ani, pregătită de Daniel Mogoșanu, care a încheiat anul 2016 pe primul loc la Liga Elitelor, lăsând în urmă nume grele: „Performanța realizată până în acest moment de juniorii B este importantă, având în vedere că evoluăm într-o serie grea, avându-i adversari pe Viitorul Constanța, Dinamo București, Regal București (club coordonat de Atletico Madrid – n.r.), printre cele mai puternice centre de copii din România. Cu atât mai mult cu cât pe toată această perioadă am avut la dispoziție un lot restrâns de jucători. Încercăm să realizăm o performanță, să câștigăm titlul, dar nu va fi un capăt de țară dacă nu o atingem. Principalul obiectiv al Centrului rămâne acela de a furniza jucători către echipa a doua, apoi, mai departe, către prima echipă“.

„Vom încerca să consolidăm toate loturile“

Întrebat care este principalul obiectiv în această iarnă în privința Centrului de copii și juniori, Silviu Bogdan a subliniat ideea că intenționează să completeze loturile echipelor cu tineri talentați și dornici de performanță.
„În această pauză de iarnă vom încerca să consolidăm toate loturile de juniori, prin aducerea unor jucători în primul rând din Craiova și din zona Olteniei, pentru că ei înțeleg cel mai bine spiritul CS Universitatea Craiova. În cazuri excepționale vom aduce și jucători din alte zone ale țării. Așteptăm în orice moment copii care să vină către clubul nostru pentru a realiza performanțe împreună, selecția fiind permanentă, deschisă tuturor celor care vor și pot să joace în tricoul CS Universitatea Craiova“, a încheiat managerul Centrului de copii și juniori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS