Pandurii Târgu Jiu s-a prezentat numai cu jucători de la echipa a doua la Ovidiu – Constanța și a pierdut categoric, scor 0-3, partida disputată în această seară, în fața formației FC Viitorul, fiind eliminată în optimile Cupei României. Golurile liderului Ligii I au fost marcate de Gabi Iancu (30), Vână (62) și Purece (65).
Reamintim că antrenorul gorjenilor, Petre Grigoraș, și majoritatea fotbaliștilor seniori au rămas la Târgu Jiu din pricina unei gripe.
Următorul meci al echipei Pandurii va avea loc duminică, de la ora 18.00, în deplasare, cu ASA Târgu Mureș, în runda a 21-a din Liga I.