4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbaliștii craioveni se mută la munte

Handbaliștii craioveni se mută la munte

Handbaliştii de la CS Universitatea au efectuat primele antrenamente din 2017 în Sala Polivalentă (Foto: Lucian Anghel)
Handbaliştii de la CS Universitatea au efectuat primele antrenamente din 2017 în Sala Polivalentă (Foto: Lucian Anghel)

După o săptămână în care s-au antrenat pe plan local, handbaliștii de la CS Universitatea Craiova vor pleca mâine într-un cantonament montan în stațiunea Băile Herculane, acolo unde își vor încărca bateriile pentru returul campionatului Diviziei A, seria B. Antrenorul secund al formației oltene, Cătălin Popescu, speră că vremea va fi mai blândă, iar sportivii craioveni vor putea să se pregătească mai mult în aer liber. „Vrem să lucrăm mult pe acumulare fizică. Sper să fie și vremea bună să ne ajute să lucrăm afară, cu alergări în zăpadă, pante și sală de forță. Mergem de câțiva ani în cantonament la Herculane. Poate unii zic că este învechit, dar nouă ne-a prins bine și mergem în continuare pe acest sistem, dacă se poate și vară, și iarnă. Vom sta zece zile acolo“, a spus Popescu pentru GdS.

Vor să rămână pe podium

Echipa craioveană a încheiat prima parte a campionatului pe locul trei, cu 24 de puncte, la șapte puncte în spatele primelor două clasate, CS Minaur Baia Mare și CSM Oradea.
CS Universitatea a înregistrat opt victorii și trei înfrângeri, iar antrenorul Cătălin Popescu speră că elevii săi vor încheia pe podium campionatul. „În tur, ca și anul trecut, am mers destul de bine. Am terminat pe locul trei, cu trei înfrângeri. Două dintre ele au fost înregistrate în confruntările cu primele clasate, Oradea și Baia Mare, iar a treia a fost la Sighișoara, unde am făcut un meci mai slăbuț. Sper să-o ținem tot așa și dacă încheiem campionatul pe locul trei este bine. Dacă terminăm mai sus, cu atât mai bine“, a competat „secundul“ lui Costin Dumitrescu.
Campionatul Diviziei A, seria B, se va relua pe 18 februarie, atunci când CS Universitatea Craiova va primi vizita formației CNOT Brașov.

Craioveanul Udriște a ratat șansa să meargă la Mondial

Astăzi va debuta în Franța o nouă ediție a Campionatului Mondial de handbal masculin, cu 24 de echipe la start. La această competiție majoră ar fi trebuit să participe și unul dintre handbaliștii de la CS Universitatea. Sebastian Udriște a aplicat să fie voluntar la Mondiale și a fost acceptat, dar cum este minor și nimeni din familie nu l-a putut însoți în Hexagon a renunțat la idee. „Îmi pare rău că nu mai pot merge, vă dați seama, dar nu pot părinții să mă însoțească și era obligatoriu, fiind minor“, a spus jucătorul de 17 ani.
Componența celor patru grupe ale Campionatului Mondial este următoarea: grupa A: Franţa, Polonia, Rusia, Brazilia, Japonia, Norvegia; grupa B: Spania, Slovenia, Macedonia, Islanda, Tunisia, Angola; grupa C: Germania, Croaţia, Belarus, Ungaria, Chile, Arabia Saudită; grupa D: Qatar, Danemarca, Suedia, Egipt, Bahrain, Argentina. Astăzi, de la ora 21.45, se joacă partida Franţa – Brazilia.
Primele patru echipe din fiecare grupă se califică mai departe, în faza a doua, a optimilor. Ultimele clasate din fiecare grupă vor juca în „Turneul președintelui“, pentru locurile 21-24.
Campionatul Mondial, transmis în România de Dolce Sport, va fi între 11 și 29 ianuarie, în sălile din Paris-Bercy, Rouen, Nantes, Metz, Albertville, Monpellier, Lille și Brest, arene cu o capacitate între 4.000 și 25.000 de locuri.
Franța e campioana mondială en-titre, Germania este campioana europeană, iar Danemarca – campioană olimpică de la Rio.

Echipa României vede competiția din Franța la TV

Naţionala de handbal masculin a României a ratat cursa spre turneul final încă din primul tur preliminar, în ianuarie 2016, când a încheiat grupa a 2-a pe locul secund, în condiţiile în care doar prima clasată, Austria, a ajuns la baraj. Tricolorii n-au mai fost la CM din 2011. România are patru titluri mondiale în această disciplină.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS