Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a retras de la turneul WTA de la Sankt Petersburg și a declarat că era riscant să continue să joace, din cauza problemelor pe care le are la genunchiul stâng, potrivit site-ului oficial al turneului WTA. „Sunt foarte dezamăgită că a trebuit să mă retrag din sferturile de finală, azi, dar genunchiul meu nu este OK”, a declarat principala favorită a turneului dotat cu premii totale de 710.900 dolari.
Simona Halep s-a retras azi, înaintea meciului din sferturile de finală, cu rusoaica Natalia Vihlianțeva. Potrivit organizatorilor, motivul retragerii este o „accidentare la genunchi”.
Problemele medicale continuă să perturbe acest debut de sezon al Simonei Halep, numărul patru mondial, care a fost eliminată în optimi la primul său turneu din 2017, la Shenzhen, și a pierdut în primul tur la Australian Open, eșecuri pe care le-a pus și pe seama faptului că nu a evoluat la o capacitate fizică normală. La Sankt Petersburg, Halep a intrat direct în turul a doilea, fază în care a învins-o pe croata Ana Konjuh cu 6-4, 7-6 (2).
În aceste condiții, Simona Halep a devenit incertă pentru meciul de Fed Cup cu Belgia, care este programat pe 11 și 12 februarie, la Sala Polivalentă din București, în primul tur al Grupei Mondiale II.
Tenis (f): Simona Halep s-a retras de la turneul de la Sankt Petersburg
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei