Echipa masculină de volei SCM-U Craiova încearcă să obțină duminică a 12-a victorie din acest sezon în Divizia A1. Oltenii vor primi vizita formației Steaua București, de la ora 12.00 (DigiSport), și vor să-și ia revanșa în fața echipei care în tur îi învingea cu 3-1. „În perioada următoare avem posibilitatea să ne luăm revanșa în fața echipelor care ne-au bătut în tur. Am învins Zalăul acum două etape, mai rămâne să câștigăm partidele cu Steaua, Galați și Ploiești“, a spus zilele trecute antrenorul principal al formației SCM-U Craiova, aflată pe locul cinci (32 de puncte).
Steaua București, o echipă nou-promovată, a avut un sezon foarte bun, ocupând locul doi în clasament (39p). Runda trecută, bucureștenii au învins fără drept de apel echipa de pe locul trei, ACSVM Zalău, cu 3-0. Craiovenii nu se tem de adversari și vor să-și respecte blazonul de campioni și să obțină duminică o victorie de trei puncte. „Meciul va fi dificil, Steaua este o echipă renăscută din propria cenușă. Au promovat în vară, apoi au beneficiat de finanțare puternică de la club și sponsori și au adus jucători experimentați. Noi suntem echipa campioană, trebuie să ne respectăm statutul. Suntem pregătiți să facem un joc bun, vizăm cele trei puncte și cred că suntem capabili să le obținem“, a adăugat Pascu.
Bartha și-a reluat antrenamentele
Jucătorul Andrei Georgescu i-a urmărit pe steliști la ultimul meci. „Steaua vine după un meci bun contra Zalăului, unde am văzut că au jucat foarte bine. Noi vrem să luăm punctele pe care le-am pierdut la ei în tur“, a spus tânărul voleibalist, care în ultimele două partide l-a înlocuit pe Cristi Bartha, accidentat la spate. În ceea ce-l privește pe Bartha, acesta și-a reluat antrenamentele joi, va fi trecut duminică pe foaie, dar nu se știe dacă antrenorul Dan Pascu îl va trimite în teren. „Eu acord atenție egală în procesul de pregătire tuturor jucătorilor, nu fac diferențe între titulari și cei care evoluează mai puțin. Andrei Georgescu este un băiat serios, care l-a suplinit bine pe Bartha în meciul cu CSM București, apoi a făcut față și în partida cu Modena“, a completat tehnicianul craiovean.
La meciul cu Modena de marți, din Liga Campionilor, în Polivalenta din Bănie au fost peste 2.500 de spectatori, poate și de opt ori mai mult decât la un joc din campionat al echipei SCM-U. Pascu a spus că la sport e ca la teatru. „La teatru, o piesă dacă se desfășoară cu zece oameni nu are farmec, dar dacă e o sală plină, actorii au mai multă plăcere să-și joace rolul. Publicul poate face diferența între un meci pierdut și unul câștigat“, a încheiat antrenorul campioanei.