4 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportSimona Halep rămâne a patra în lume, în topul WTA

Simona Halep rămâne a patra în lume, în topul WTA

Simona Halep rămâne pe locul patru în clasamentul mondial al tenisului şi după ce a abandonat înaintea partidei din sferturile de finală de la Sankt Petersburg.
Constănţeanca s-a retras de la turneul din Rusia din cauza unor probleme la genunchi şi va rata partida de Fed Cup cu Belgia şi turneele de la Dubai şi Doha. Celelalte trei românce convocate de Ilie Năstase pentru confruntarea de la finalul săptămânii, Irina Begu, Monica Niculescu şi Sorana Cîrstea, au coborât în clasamentul WTA: Begu de pe locul 28 pe 29, Niculescu de pe 35 pe 36, iar Cîrstea de pe 59 pe 62.

Din top 200 WTA mai fac parte Patricia Ţig – locul 106 mondial (coborâre de pe 104), şi Ana Bogdan – 120 (de pe 118), în timp ce Andreea Mitu este pe 219 în lume.

Adversarele României din Fed Cup se află pe locurile 60 (Yanina Wickmayer), 74 (Kirsten Flipkens), 83 (Elise Mertens) şi 123 (Marina Zanevska). În ierarhia de dublu, cel mai bine clasată dintre românce este Monica Niculescu, locul 19. Raluca Olaru a coborât de pe 63 pe 64, iar Andreea Mitu de pe 87 pe 89. Serena Williams este în continuare lider WTA, urmată de germanca Angelique Kerber, care a pierdut primul loc după Australian Open, şi Karolina Pliskova (Cehia).

Top 10 WTA

1. Serena Williams (SUA) 7 780 de puncte
2. Angelique Kerber (Germania) 7 115
3. Karolina Pliskova (Cehia) 5 270
4. Simona Halep (România) 5 172
5. Dominika Cibulkova (Slovacia) 5 070
6. Agnieszka Radwanska (Polonia) 4 915
7. Garbine Muguruza (Spania) 4 720
8. Svetlana Kuznetsova (Rusia) 3 915
9. Madison Keys (SUA) 3 897
10. Johanna Konta (Marea Britanie) 3 705

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS