Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup, Ilie Năstase (70 de ani), a declarat ieri că România are prima şansă la victorie în confruntarea cu Marea Britanie, care contează pentru menţinerea, respectiv promovarea în a doua Grupă Mondială. „Este bine pentru noi că jucăm acasă, dar puteam să întâlnim şi adversare mai accesibile. Marea Britanie este un adversar dificil, are o jucătoare de top 10, dar eu sunt convins că în România, cu toate fetele sănătoase şi apte de joc, noi avem prima şansă. Dar, repet, nu va fi uşor“, a declarat căpitanul nejucător al echipei României, Ilie Năstase, pentru site-ul frt.ro. Echipa feminină de tenis a României va întâlni, în perioada 22-23 aprilie 2017, pe teren propriu, reprezentativa similară din Marea Britanie, în barajul pentru menţinerea, respectiv promovarea în a doua Grupă Mondială din Fed Cup, după cum s-a stabilit la tragerea la sorţi efectuată ieri la Londra. Marea Britanie are două jucătoare în top 100 WTA la simplu, pe Johanna Konta (25 de ani, locul 10) şi pe Heather Watson (24 de ani, locul 72), care evoluează împreună şi la dublu.
Watson face parte din primele 100 de jucătoare şi la dublu, pe locul 81, ierarhie în care se mai regăsesc alte trei sportive britanice: Naomi Broady (locul 70 WTA la dublu), Anna Smith (89 WTA la dublu) şi Jocelyn Rae (96 WTA la dublu).
Năstase: Marea Britanie este un adversar dificil, dar avem prima şansă!
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei