8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Astra a fost eliminată din Liga Europa. Rezultatele înregistrate în manşa a doua a 16-imilor

Fotbal / Astra a fost eliminată din Liga Europa. Rezultatele înregistrate în manşa a doua a 16-imilor

Campioana României, Astra Giurgiu, întâl­nește astăzi, de la ora 22.05, în Belgia, formația KRC Genk, în manșa a doua a 16-imilor Ligii Europa. Deși în tur, pe Stadionul „Marin Anastasovici“, scorul a fost egal, 2-2, giurgiuvenii speră să se califice în optimile competiției.
„Nu cred că este cel mai important meci pentru noi. Mai important este să ajungem în play-off-ul Ligii I. Acest joc înseamnă mult pentru noi, pentru România, pentru familia noastră. O să ne fie foarte greu, stadionul va fi plin, dar sper să facem o partidă bună și să ne calificăm mai departe. Genk e o echipă tânără, de la mijloc în sus au foarte multă calitate. Nu sunt la fel de puternici ca West Ham și Roma, dar au o echipă destul de bună. Jucăm afară și nu trebuie să primim gol. Eu cred că se poate să fie un meci similar cu cel din tur. Nu contează cine marchează, cine dă pasa decisivă, ci să facă echipa un meci bun și la final să fim cu toții fericiți“, a declarat mijlocașul Astrei, Filipe Teixeira.
Disputa de pe „Luminus Arena“ va fi arbitrată de o brigadă din Olanda, cu Serdar Gozubuyuk la centru (31 ani), ajutat de tușierii Bas van Dongen şi Davie Goossens și de adiţionalii Pol van Boekel şi Dennis Higler. Arbitru de rezervă va fi Joost van Zuilen.

UPDATE: Astra Giurgiu a pierdut la limită, scor 0-1, întâlnirea din Belgia cu Genk. Unicul gol al meciului a fost marcat de Pozuelo în minutul 67. Genk s-a calificat în optimile competiției cu scorul de 3-2 la general.

Genk: Ryan – Castagne, Brabec, Colley, Uronen – Berge, Malinovsky (’90, Boetius) – Schrijvers (’77, Buffel), Pozuelo (’89, Kumordzi), Trossard – Samata.

Astra: Lung Jr. – Stan, Săpunaru, Alves, Maranhao – Lovin (’67, D. Florea), Mansaly, Seto (’82, Al. Ioniță) – Teixeira, Niculae (’70, Buș), Budescu.

Rezultatele meciurilor de joi, din manșa a doua a 16-imilor de finală: Osmanlispor – Olympiakos 0-3 (în tur 0-0), Ajax – Legia 1-0 (0-0), APOEL – Athletico Bilbao 2-0 (2-3), AS Roma – Villarreal 0-1 (4-0), Beșiktaș – Hapoel Beer Sheva 2-1 (3-1), Zenit Sankt Petersburg – Anderlecht 3-1 (0-2), FC Copenhaga – Ludogorets 0-0 (2-1), Fiorentina – Monchengladbach 2-4 (1-0), Genk – Astra Giurgiu 1-0 (2-2), Lyon – Alkmaar 7-1 (4-1), Șahtior – Celta Vigo 0-2 (1-0), Sparta Praga – FK Rostov 1-1 (0-4), Tottenham – Gent 2-2 (0-1).

Partidele Fenerbahce – Krasnodar 1-1 (în tur 0-1), Schalke – PAOK Salonic 1-1 (3-0) și St. Etienne – Manchester United 0-1 (0-3) s-au disputat miercuri seară.

Echipele scrise îngroșat s-au calificat în faza optimilor de finală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS