4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportMeciul de Fed Cup cu Marea Britanie va fi la Mamaia

Meciul de Fed Cup cu Marea Britanie va fi la Mamaia

Întâlnirea dintre echipele naționale ale României și Marii Britanii, din play-off-ul Grupei Mondiale II a Fed Cup, va fi găzduită de „Tenis Club IDU“ din Mamaia (Constanța), în zilele de 22 și 23 aprilie, a anunțat Federația Română de Tenis. Meciurile se vor disputa pe zgură, așa cum au dorit fetele din echipa României și căpitanul-nejucător Ilie Năstase. „Este important pentru noi că jucăm acasă și că jucăm pe zgură. Am vorbit cu fetele și am decis împreună că așa este cel mai bine. Sunt convins că o să avem tribunele pline, mai ales că meciul are loc în orașul Simonei Halep“, a declarat Ilie Năstase, conform Agerpres.
România țintește men­ținerea în al doilea eșalon valoric al Fed Cup, după ce a fost învinsă de Belgia cu scorul de 3-1, în februarie, la București, în primul tur al Grupei Mondiale II.
Marea Britanie vizează promovarea în Grupa Mondială II, după ce a câștigat barajul de promovare din Grupa I valorică a zonei Europa-Africa. Britanicele (Johanna Konta, Heather Watson, Jocelyn Rae/Laura Robson) au câștigat Grupa C, după victorii cu 3-0 în fața Letoniei, Turciei și Portugaliei, pentru ca în barajul de promovare să se impună cu 2-1 în fața Croației (Konta, învinsă de Ana Konjuh).
România și Marea Britanie au jucat de cinci ori în Cupa Federației, tricolorele câștigând de patru ori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS