4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportJunioarele de la „Titulescu“, la turneul semifinal

Junioarele de la „Titulescu“, la turneul semifinal

În perioada 19-23 aprilie se va desfășura primul turneu semifinal al Diviziei junioare la volei. Echipa Colegiului Național „Nicolae Titulescu“ din Craiova, antrenată de profesoara Daniela Căpățână, va evolua în seria a doua, la București, alături de gazdele de la CTF Mihai I București și de alte trei formații, CS Laguna B.P.H. Constanța, CSS Bacău și CSM București. Doar prima clasată se va califica la turneul final, iar echipele care vor ocupa locurile doi și trei în grupă vor putea participa la un al doilea turneu semifinal, de patru echipe. Și acolo tot prima clasată va obține biletul de calificare la turneul final. Junioarele craiovene au plecat ieri la București și speră că vor face un turneu bun. „Noi tot timpul țintim mai sus, dar depinde și de valoarea celorlalte echipe. Nu le-am mai întâlnit anul acesta. Din auzite, știu că CTF e destul de bună, de restul nu știu. Să ne calificăm direct după acest prim turneu semifinal nu avem șanse mari. Jucăm la CTF, sunt gazde, este greu să le bați acasă“, a spus ieri antrenoarea Daniela Căpățână pentru GdS. Lotul CN „Nicolae Titulescu“ cuprinde următoarele jucătoare: Claudia Nicoliță, Elena Dorobanțu, Mihaela Buldur, Codruța Radu, Andreea Constantinescu, Andra Pârvulescu, Teodora Colce, Cezara Blendea, Andreea Milă, Raluca Rizan, Andreea Jianu. Echipa CN „Nicolae Titulescu“ Craiova s-a calificat în semifinale după ce a încheiat Seria F din faza I a competiției pe locul 3 cu 9 puncte. Junioarele sunt primele de la liceul craiovean care debutează la turneul semifinal. Peste două săptămâni vor avea turneu băieții, un turneu de patru formații pe care oltenii și-ar dori să-l găzduiască, apoi urmează cadetele și cadeții.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS