Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 5 WTA, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă, că este pregătită din toate punctele de vedere pentru confruntarea cu Marea Britanie, de la Mamaia, din barajul pentru menţinere/retrogradare în/din Grupa a II-a Mondială din Fed Cup.
Întâlnirea va avea loc în perioada 22-23 aprilie, la Mamaia, Constanţa.
„Mă simt foarte bine fizic, durerile la genunchi au dispărut înainte de Indian Welles. Am avut o perioadă foarte bună, cu antrenamente destul de dificile. Sunt pregatită și emotional și fizic să joc meciurile de Fed Cup aici acasă. Adversarele sunt jucătoare foarte bune, chiar top 10 – Konta. Am pierdut contra ei nu demult, dar sper să îmi iau revanșa, să câștigăm”, a spus jucătoarea născută în Constanța.
Nici colega sa de echipă, Sorana Cîrstea (locul 61 WTA), nu are emoții înaintea confruntării cu britanicele. „Nu am emoții. Sunt extrem de onorată să fac parte din echipă. De fiecare dată când am fost sănătoasă și m-am simțit aptă, am răspuns afirmativ convocării. Mă bucur să fac parte din această echipă, care este una de top și, cum a spus și Simona, fiecare va da tot ce va putea”, a menționat Cîrstea.
În afară de Halep și Cîrstea, din echipa României mai fac parte Monica Niculescu – locul 47 WTA și Irina Camelia Begu – locul 33 WTA, în timp ce echipa Marii Britanii este alcătuită din Johanna Konta – locul 7 WTA, Heather Watson – 110 WTA, Laura Robson – locul 209 WTA și Jocelyn Rae – locul 105 WTA dublu.
Confruntarea cu Marea Britanie se va disputa dupa sistemul cel mai bun din cinci partide. Primele doua meciuri de simplu vor avea loc sambata (22 aprilie), iar duminica (23 aprilie) se vor juca celelalte doua dispute de simplu si meciul de dublu. Disputa va avea loc la „Tenis Club IDU”, din Mamaia, pe zgură, în aer liber. Echipa României a ajuns la baraj după ce a pierdut în februarie meciul cu Belgia.