Oana Puiu a plecat acum un an să antreneze în Marea Britanie. La scurt timp au apărut și rezultatele. Una dintre elevele sale a devenit multiplă campioană națională, iar la Europenele de cadeți sportiva britanică a obținut argint la echipe și bronz la individual.
În urmă cu un an, antrenoarea craioveană de scrimă Oana Lavinia Puiu a decis să facă o schimbare în cariera sa. Tânăra de 31 de ani, campioană europeană și vicecampioană mondială cu echipa de spadă la juniori, a dat curs unei oferte venite din Marea Britanie. Clubul Brixton din Londra, unul bine cunoscut în oraș, avea nevoie de încă un antrenor, iar informația a ajuns la Oana prin intermediul unei foste mari spadasine din Bănie, Iuliana Cocora (fostă Măceșeanu), care antrenează de ceva vreme în Regat. „De acest post am aflat de la fosta mea colegă și prietenă de-o viață, Iuliana, campioană europeană și mondială. Am trimis CV-ul și cei de la club mi-au răspuns că au nevoie de mine cât de repede pot să ajung. În două săptămâni am plecat. Am luat această decizie nu neapărat dintr-o motivație financiară, ci din dorința de a cunoaşte altă lume și de a mă redescoperi“, începe Oana povestea.
Primul antrenament l-a susținut la clubul londonez cu o grupă de copii, în prezența șefilor, care o urmăreau cu atenție. După ce s-a încheiat antrenamentul celor mici, Oana s-a oferit să facă încălzirea cu seniori. În acea zi, conducătorii clubului i-au spus că o vor pune să antreneze seniori, nu copii, cum se stabilise inițial. „După ce am terminat primul meu antrenament cu cei mici am observat că seniorii stăteau, deși trebuia să înceapă de un sfert de oră pregătirea. M-am oferit să-i ajut eu cu încălzirea, dacă mi se permite. I-am pus pe sportivi să facă încălzirea, apoi unul dintre șefi mi-a zis: «Noi te vrem la seniori»“, își amintește fosta spadasină, care la Craiova antrena atât copii, fiind profesoară la LPS „Petrache Trișcu“, cât și seniori, în calitate de antrenoare la CS Universitatea Craiova.
A dus-o pe Laura Sheffield pe podium la Europene
Grupa de care se ocupa Oana cuprindea cam 15-20 de sportivi, majoritatea băieți, dar au venit și trei fete. Printre ele, și Laura Sheffield, de 16 ani, sportivă care s-a îndrăgostit de stilul de antrenament al antrenoarei românce și care imediat i-a cerut acesteia să o pregătească și în particular. „La britanici se lucrează individual, antrenorii rulează sportivii câte zece minute. Eu am zis că este insuficient, dezvoltam mai mult, stăteam peste program un pic. La sfârșitul primului antrenament, Laura mi-a cerut numărul de telefon. În aceeași zi, m-a sunat mama ei și m-a întrebat dacă îmi permite timpul să-i antrenez fiica și în privat. Am acceptat. Fata venea și la club, dar lucram și la ea acasă, pentru că avea un spațiu generos. De obicei, părinții care vor și ore în privat pentru copiii lor închiriază alte săli“, povestește Oana.
Părinții plătesc tot și tot ei merg cu sportivii la competiții
Antrenamentele au dat roade, iar în scurt timp Laura Sheffield a participat cu succes la competiții naționale și internaționale, urcând de fiecare dată pe podium. Aceste rezultate i-au adus selecția pentru Campionatul European și Campionatul Mondial de cadeți, ambele competiții desfășurându-se la Plovdiv (Bulgaria). La Europene, eleva britanică a Oanei Puiu a luat medalie de argint cu echipa și bronz la individual. „Până să o antrenez eu, Laura era în top 16, dar nu lua medalii. După trei săptămâni de antrenamente cu mine a mers la un concurs și l-a câștigat, apoi au urmat alte openuri la care a urcat mereu pe podium. Acolo, părinții merg la concursuri cu copiii, antrenorii nu prea își sacrifică timpul liber, întrucât concursurile sunt în weekend. Și în ceea ce privește costurile, la ei totul este o investiție a familiei, nu plătește federația nimic. Mama Laurei mi-a întrebat dacă pot să o însoțesc la Europene și m-am dus. Deși lotul lor național avea și manager, și antrenor federal, ei nelucrând cu nici una dintre fete la club, nu prea dădeau indicații. Eu am fost cea care dădea. Aceste rezultate de la Europene pentru mine au avut o mare însemnătate, pentru că aveam nevoie să-mi confirm abilitățile ca antrenor. Ca sportiv, ajunsesem la acest nivel, dar ca antrenor nu apucasem să ajung să am sportivi pe podium la Europene“, a spus fosta spadasină.
„Fac scrimă pentru pentatlon“
La fel ca mulți alți tineri din Marea Britanie care vin să facă scrimă la clubul Brixton, Laura Sheffield face pentatlon, sport foarte popular la ei. Acolo, pentru ea și majoritatea adolescenților, scrima este o ramură a pentatlonului, pe lângă înot, echitație, atletism și tir. De altfel, înainte de a participa la Mondialele de scrimă, acolo unde s-a clasat în primele 50 de locuri, Laura Sheffield participase la mai multe competiții și a ajuns-o oboseala. Tinerii din Regat practică sporturi până când merg la colegiu, apoi se axează pe carte. Așa s-a întâmplat și cu sora mai mare a Laurei, care și ea a practicat scrima. „La 18 ani, britanicii se concentrează pe carte, merg la colegii. Sora mai mare a Laurei, care performa și ea la un nivel înalt, a luat o pauză, dedicându-se studiului mai intens. Îi ajută la CV faptul că fac activități sportive de performanță atunci când aplică să ajungă la colegii cât mai bune. Unii dintre ei reintră în circuit pe la 30 și ceva de ani și participă la concursuri ca amatori. Și eu, pe lângă seniori, am început să formez și o grupă de amatori, peste 40 de ani. Sunt oameni care și-au dorit să facă asta, iar acum își împlinesc visul“, spune craioveanca.
„Mi-au zis că a înflorit clubul de când am venit eu”
La clubul Brixton, antrenoarea din Craiova lucrează cot la cot cu doi tehnicieni străini, un croat și un polonez. Dincolo de rezultatele obținute de elevii săi, Oana a primit o declarație care a măgulit-o. „Un semn de apreciere a efortului depus de mine este complimentul primit de curând de cei de la club. Eu credeam că englezii sunt mai reci, dar față de mine s-au deschis. Mi-au zis că mă apreciază, că se simte cum a «înflorit» clubul de la venirea mea. Este o motivație puternică pentru mine! Atât timp cât hobby-ul meu reprezintă munca mea și prin acest lucru îmi pot câștiga existența și pot trăi onorabil într-un oraș ca Londra, pot spune că sunt omul potrivit la locul potrivit. Îmi este greu departe de familie și de prieteni. Ei sunt susținătorii mei sufletești, iar când vin acasă apreciez și mai mult momentele petrecute cu cei dragi“, a încheiat Oana Puiu.
Ea are concediu fără plată un an la LPS „Petrache Trișcu“. Practic, pe 31 august ar trebui să revină la școală. În lunile rămase are timp să se gândească dacă va continua antrenoratul în Londra sau va reveni acasă, să pregătească spadasinii din Bănie și să fie mai aproape de cei dragi.