Astăzi şi mâine, în sala de scrimă de la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu“ din Craiova se va desfășura ediția a doua a Memorialului „Dumitru Popescu“. Competiția este organizată pentru a cinsti memoria antrenorului emerit, care s-a stins din viață în anul 2015, la vârsta de 72 de ani, lăsând scrima mai săracă.
Azi, între orele 9.00-16.00, va avea loc întrecerea feminină, iar mâine, în acelaşi interval orar, va fi competiția rezervată băieţilor.
Au fost invitați să participe sportivi cu vârste între 8 și 15 ani din toată țara, iar organizatorii, CS Universitatea Craiova, Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu“ și DJST Dolj au pregătit diplome, medalii și alte premii. „Întrecerea va fi între ora 9.00 și ora 15.00 în fiecare zi. Am invitat sportivi de la toate cluburile din țară, de stat și private. Ne dorim ca totul să iasă bine“, a spus ieri Dorian Pârvan, fost elev al regretatului Dumitru Popescu, în prezent antrenor la CS Universitatea și LPS „Petrache Trișcu“. Anul trecut, competiția a reunit peste 200 de spadasini.