A fost un om lipsit de noroc, Ion Oblemenco. Înfrânt nu de destin, ci de nenoroc. S-a născut în Oltenia (Corabia) pe 13 mai 1945, într-o zi de duminică, ora 4.00 şi a murit departe de ţară, în Agadir (Maroc), tot într-o zi de duminică, 1 septembrie 1996 ! Avea doar 51 de ani… A fost golgheterul României în patru ediţii, dar nu a jucat niciun meci oficial în prima reprezentativă, ci doar în partide amicale. Într-un turneu amical al lotului A în Brazilia (ianuarie-februarie 1968), cu Angelo Niculescu selecţioner, Oblemenco a marcat nouă goluri, fiind golgheterul tricolorilor, depăşindu-i, ca număr de goluri, pe Pîrcălab, Ion Ionescu şi Mircea Lucescu. De ce nu a fost apoi convocat în echipa naţională şi pentru meciurile oficiale? Mentorul „Craiovei Maxima”, Corneliu Stroe a explicat: „Erau grupurile de jucători de la Dinamo şi Steaua care aveau un spirit de… castă, ca să nu-i zic de gaşcă! Nu l-au acceptat pe Oblemenco, nu au fost de acord să le spargă gaşca… Selecţionerul Angelo Niculescu, deşi craiovean, provenea tot de la Dinamo, unde fusese antrenor şi de aceea nu l-a folosit pe Oblemenco. A fost un lucru total nemeritat pentru un fotbalist care a fost de patru ori golgheterul campionatului?!”.
Universitatea, nici înainte şi nici după Oblemenco, n-a avut un asemenea tip de atacant cum a fost el. Pe 31 august 1969, în meciul Universitatea – Farul, la ultimul gol al oltenilor, şutul puternic al Oblemenco a rupt plasa porţii!
A avut, în toamna anului 1972, un moment de cumpănă, fiind supus la două operaţii de ulcer duodenal. Aproape o săptămână a fost în stare critică, medicii fiind rezervaţi în privinţa şanselor lui de a supravieţui. A fost foarte bine îngrijit, iar organismul său a fost foarte sănătos. Aşa se explică miracolul din returul acelei ediţii de campionat, 1972/1973, când a reuşit să câştige titlul de golgheter. Trebuie consemnată însă voinţa lui de fier, dragostea pentru fotbal. Au urmat mari satisfacţii pentru Ştiinţa, Oblemenco fiind unul din artizazii acelor izbânzi: al patrulea titlu de golgheter al lui Oblemenco (campionatul 1972-1973), eliminarea Fiorentinei din Cupa UEFA în octombrie 1973 (0-0 la Florenţa, 1-0 la Craiova, prin golul lui Oblemenco din min.89), câştigarea campionatului în 1974. În 1977, el şi cu Deselnicu au avut însă un conflict cu antrenorul Teaşcă şi astfel cei doi s-au transferat la FCM Galaţi, în liga a II-a.
A fost rechemat la Universitatea: numit vicepreşedinte (1978), apoi antrenor secund (1979), oltenii câştigând campionatului 1979-1980 cu V.Stănescu (principal)-Oblemenco (secund). În toamna anului 1980 (după toate probabilităţile), a fost dezvelită statuia lui Oblemenco din faţa stadionului “Central”, operă a sculptorului Anton Barbu –Panaghia, fiind prima statuie a unui fotbalist român în viaţă. Oblemenco este numit antrenor principal şi sezonul 1980-1981 devine cel mai fast al Ştiinţei: eventul campionat-cupă, calificarea în sferturile Cupei Campionilor Europeni 1981-1982! Şi ca răsplată, a urmat … destituirea: Ştiinţa s-a clasat pe locul II în campionatul 1981-1982, dar pentru un meci cu “cântec”, pierdut de Universitatea la Petroşani în penúltima etapa, 9 iunie 1982, Oblemenco a fost destituit de către cei din conducerea partidului, printre care Chiţimia, Radu (Craiova) şi Ştefan Andrei (Bucureşti).
A antrenat apoi alte echipe (Chimia Râmnicu Vâlcea, FC Olt, Sportul Muncitoresc Slatina, Pandurii Târgu Jiu, iarăşi FC Olt, Progresul Corabia, iarăşi Chimia), revenind în vara anului 1991 la Universitatea, fiind rechemat de preşedintele Marcel Popescu. În perioada 1991-1994, Oblemenco a îndeplinit funcţiile de director sportiv, antrenor principal, director tehnic al Universităţii, cu o excepţie (august 1992, când a fost antrenorul principal al satelitului, Constructorul Craiova). În 1993, cu Oblemenco director tehnic şi Bondrea antrenor principal, Universitatea a câştigat Cupa României.
Marginalizat de club şi calomniat în ziarul local, Oblemenco a părăsit Craiova (1994), fiind numit antrenor principal al echipei ARO Câmpulung Muscel, director tehnic find Dobrin. În iunie 1995, ARO a promovat în Divizia A (liga a II-a pe atunci).
În ianuarie 1996, a revenit în Craiova, la Electroputere ca director sportiv (Marcel Popescu era preşedinte, iar Deselnicu vicepreşedinte), iar în iulie a semnat un contract pe un an cu Hassania Union Sport Agadir (HUSA) din Maroc, echipă promovată atunci în prima ligă.
Pe 1 septembrie 1996, la sfârşitului meciului din etapa a 2-a a campionatului, HUSA – USK, la scorul de 1-1, arbitrul a anulat un gol înscris de echipa lui Oblemenco (min.89), moment în care antrenorului român i s-a făcut rău. Dus la Policlinica CNSS din Agadir, Oblemenco a decedat, peste o oră, în urma unui stop cardiac. Compania de Asigurări „Nord-Africaine et Intercontinentale d’Assurance” din Casablanca n-a despăgubit familia lui Oblemenco, apreciind că n-ar fi fost accident în timpul muncii.
A fost înmormântat în Craiova, la cimitirul Ungureni, pe 7 septembrie 1996.
Stadioanele din Craiova (fostul „Central”) şi Corabia poartă numele de „Ion Oblemenco”. A fost declarat cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Craiova în 1996 şi al oraşului natal, Corabia.
PoveŞtiri cu Oblemenco
Regretul ziarist Ion Cupen l-a caracterizat perfect pe golgheterul Ştiinţei: “Nelu Oblemenco a fost unul dintre marii boieri ai fotbalului românesc. Era deştept şi educat, era sensibil, dar şi aprig când era cazul, avea umor, dar şi prăbuşiri melancolice când pipăia prostia din jur (…) Nelu era un hâtru înnăscut. Arunca poante cu aerul natural. Cei din jur, gustându-le, se prăpădeau de râs. El mima detaşarea”.
Glumă cu Bîtlan
În etapa a doua a campionatului 1969-1970, Universitatea s-a deplasat cu avionul la Oradea pentru meciul cu Crişul. A câştigat Ştiinţa cu 1-0, gol Oblemenco (min.89). După meci, la revenirea acasă, a apărut o problemă, un front de turbulenţă obligînd pilotul avionului să aterizeze neprevăzut la Arad. Cum aterizarea s-a făcut în condiţii mai dificile, la coborârea din avion toţi jucătorii erau livizi la faţă, destul de speriaţi. După vreo jumătate de oră, delegaţia Craiovei a fost anunţată că avionul nu mai poate decola în condiţiile meteo vitrege, motiv pentru s-a făcut o rezervare la hotelul „Astoria” pentru noaptea respectivă. Titi Deliu era singurul din delegaţia Craiovei care avea telefon instalat acasă, în Craiova (telefon fix). Acesta a sunat din aeroport la Craiova, acasă, şi aşa a aflat că soţia lui Bîtlan a născut… Urma să fie anunţat tatăl despre acest moment fericit. Dr. Vasile Frînculescu, medicul echipei, a consemnat astfel momentului anunţului: ”În acea atmosferă sumbră, apare Oblemenco râzând… Se adresează lui Titi Bîtlan: Titele, fir-ai al naibii, ţi-a născut soţia!Ai un băiat!”. Bîtlan se bucură, noi la fel şi-l felicităm pe Titi, apoi o luăm cu toţii spre ieşire. Când să ieşim, Oblemenco strigă iarăşi către prietenul lui Bîtlan: „Titele, ţi-a scăpat doctorul băiatul din braţe şi s-a…crăpat!”. Adică, era…fată! Toţi au făcut haz …”. A fost primul copil al familiei Felicia Bîtlan (campioană mondială la handbal în 11 în anul 1956) şi Constantin Bîtlan, Cerasela (Puşi), născută pe 24 august 1969, în ziua meciului FC Bihor – Universitatea 1-2.
Costică Ştefănescu şi sarmalele olteneşti ale lui Oblemenco
Căpitanul Maximei, Costică Ştefănescu, a povestit: „ Am venit în 1973 la Craiova, dar n-am prins de la început echipa, am avut şi unele accidentări, eram afectat. Am avut un sprijin real de la Oblemenco. Era omul care m-a îmbărbătat, m-a susţinut. La un moment dat, în primul meu an la Craiova, m-a invitat la el acasă, la masă. Şi- îmi zice: „Printre alte feluri de mâncare avem şi sarmale, câte vrei?”. Eu sunt un împătimit al sarmalelor, dar de jenă i-am spus că vreau trei. De regulă mănânc câte şapte-opt sarmale. Apar sarmalele pe masă… N-am putut să mănânc decât două! De ce? Erau foarte mari. Oblemenco mi-a explicat: „Băi, Costică, ăstea-s sarmale olteneşti!”.
Ion Crăciunescu şi… gropa cu var
Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu rememorează: „ Oblemenco era foarte pontos. Ultima poantă n-o pot uita. M-am întâlnit cu el într-o sală de sport. Eram îmbrăcat cu un pantalon alb, iar în picioare aveam tenişi albi. Şi-mi zice de faţă cu cei de lângă el: „Ce-i, Ioane, cu tine aşa în alb? Ai căzut în vreo groapă cu var?!“
Golul cu Fiorentina
Golul Ştiinţei din meciul retur Cupa UEFA din 1973, Universitatea- Fiorentina 1-0, a fost marcat în penultimul minut de Oblemenco… Nicu Negrilă, cumnatul lui Oblemenco, a asistat la un dialog între Oblemenco şi un reporter: „ Oblemenco a dat un gol oarecum controversat (cu capul, dar şi cu mâna). Un reporter l-a întrebat: Cum aţi dat golul, cu capul sau cu mâna? Oblemenco i-a răspuns imediat: cu cap!”.
Altă poveste: la „Ceaiul de la ora 5”, la care a fost invitat Ion Oblemenco (1995), Marina Almăşan, realizatoarea emisiunii, l-a întrebat, la un moment dat, pe Nelu cum face el de se înţelege atât de bine cu soacra? Nelu a răspuns spontan:„Eu la Craiova, ea la Constanţa!”. (fragmente din cartea „Oblemenco, meciul cu viaţa” de Ion Jianu, Editura de Sud).
CARIERA:
• Primul meci al lui Oblemenco la Universitatea Craiova: CSO Craiova – CSM Mediaş 0-0, stadionul „Tineretului” Craiova, 6 mai 1962. Antrenori CSO Craiova: Valeriu Călinoiu şi Gheorghe Nuţescu ( în ediţia de campionat 1961-1962, Ştiinţa, pe atunci în liga a II-a, şi-a schimbat denumirea în Clubul Sportiv Orăşenesc – CSO – Craiova, nume păstrat doar un an).
• Primul meci în Divizia A: Ştiinţa Cluj – Rapid 3-1 (un gol ), 5 iulie 1964.
• Primul meci în Divizia A la Universitatea Craiova: Dinamo – Universitatea 4-1, 21 august 1966.
• Ultimul meci în Divizia A: Jiul Petroşani – Universitatea 1-0, 12 decembrie 1976.
• Ultimul meci la Universitatea: Universitatea – Jiul 3-0, 27 februarie 1977, partidă din optimile Cupei României.
*
• Meciuri- goluri în prima ligă (Rapid, Universitatea Craiova): 272-170.
• Golgheter al României în patru ediţii: 1967 (17 goluri), 1970 (19 goluri), 1972 (20 goluri), 1973 (21 goluri).
• Golgheter al Universităţii Craiova în nouă ediţii: 1967 (17 goluri), 1968 (9), 1969 (19), 1970 (19), 1971 (12), 1972 (20), 1973 (21), 1975 (17), 1976 (20).
• Meciuri-goluri în echipa naţională de tineret:12-5.
• În Cupele Europene: 9 meciuri – 4 goluri (Fiorentina, Atvidaberg -2, Steaua Roşie Belgrad).
