Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, s-a calificat aseară în finală la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, după ce a învins-o pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 3 mondial şi favorita 2, scor 6-4, 3-6, 6-3.
În finală, programată mâine, de la ora 16.00, Halep o va întâlni pe jucătoarea letonă Jelena Ostapenko, locul 47 WTA. Viitoarea adversară a Simonei a învins-o, ieri, scor 7-6 (4), 3-6, 6-3, pe elveţianca Timea Bacsinszky şi a devenit prima sportivă din Letonia, din toate timpurile, calificată într-o finală la Roland Garros.
Dacă ar câştiga trofeul, constănţeanca va deveni noul lider mondial.
După calificarea în finală la Roland Garros pentru a doua oară în carieră, Halep a spus că speră să aibă o evoluţie mai bună decât în 2014 şi să cucerească primul titlu de Mare Şlem al carierei.
“E un sentiment minunat acum, sunt doar fericită! Va fi un meci foarte interesant, o provocare foarte mare. Sunt fericită că sunt din nou în finală. Joc împotriva unei jucătoare tinere, dar sper că voi juca mai bine decât am făcut-o în 2014. Românii din public mă inspiră mereu, sunt multe steaguri româneşti. Sper ca anul viitor să fie unul acolo sus, pe catarg. E Grand Slam-ul meu favorit, adversara de azi a fost foarte dură, pentru că loveşte mingea foarte tare şi eu a trebuit să mă mişc şi s-o împing în spate. Terenul a fost puţin lent, nu ştiu de ce. M-a învins în Fed Cup, am fost puţin nervoasă, dar am ştiut că trebuie să stau concentrată şi s-o forţez să greşească, pentru că se grăbeşte puţin. Voi păstra rutina pentru finală, mă voi relaxa şi doar vreau să fiu gata pentru meciul de sâmbătă, pentru că voi întâlni un adversar care va lupta până la ultima picătură”, a declarat Simona Halep, la finalul partidei.
Simona Halep, în vârstă de 25 de ani, se află la a doua finală de Grand Slam a carierei. În 2014, ea s-a calificat în ultimul act la Roland Garros, însă a fost învinsă de rusoaica Maria Şarapova, scor 4-6, 7-6 (5), 4-6. În schimb, până la ediţia din acest an, cea mai bună performanţă a Jelenei Ostapenko, în vârstă de 20 de ani, a fost participarea în primul tur, din 2016.