4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenis: Simona Halep a ratat calificarea în semifinalele turneului de la Wimbledon

Tenis: Simona Halep a ratat calificarea în semifinalele turneului de la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a ratat calificarea în semifinalele turneului de la Wimbledon și, totodată, șansa de a deveni numărul unu mondial, astăzi, după ce a fost învinsă de britanica Johanna Konta cu 6-7 (2), 7-6 (5), 6-4, în sferturile de finală ale celui de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului, notează Agerpres.

Halep, numărul doi mondial și a doua favorită, nu reușește să urce pe primul loc în clasamentul mondial pentru a treia oară în ultimele luni, după ce a ratat această oportunitate la Roland Garros și Eastbourne, luna trecută.

Românca a fost aproape de victorie în sfertul cu Konta, dar în cele din urmă sa înclinat după două ore și 38 de minute. Halep și-a egalat performanța de anul trecut de la All England Club, însă cel mai bun rezultat al său la Wimbledon rămâne semifinala din 2014.

 

Simona Halep și Johanna Konta erau la egalitate, 2-2, în meciurile directe. Halep s-a impus cel mai recent, cu 6-1, 6-3, în Fed Cup, pe 23 aprilie, la Mamaia. Halep a pierdut ambele meciuri directe din circuitul WTA cu Konta, care s-a impus în 2015 la Wuhan, în optimi, cu 6-3, 3-6, 7-5, și anul acesta, la Miami, în sferturi, cu 3-6, 7-6 (7), 6-2. În 2014, în Fed Cup, la Budapesta, Halep câștiga cu 6-1, 6-4. Cele două au mai disputat anul acesta un meci demonstrativ, la turneul Tie Break Tens, unde Halep s-a impus cu 10-2.

Halep va primi un cec de 275.000 lire sterline și 430 de puncte WTA.

Dacă Halep ajungea în semifinale la Wimbledon, ea își va asigura locul unu mondial. Cum a pierdut, Karolina Pliskova (3 WTA) este cea care va urca pe prima poziție în clasamentul WTA dat publicității luni.

Konta, care va juca în penultimul act cu americanca Venus Williams, devine prima britanică după Virginia Wade (1978) calificată în semifinale la Wimbledon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS