CS Universitatea Craiova a înregistrat o victorie extrem de importantă ieri seară, impunându-se la limită, scor 1-0, pe stadionul „Ilie Oană“ din Ploiești, în fața nou promovatei Juventus București, în etapa a 5-a din Liga I. Gruparea din Bănie a pus punct șirului de trei remize consecutive și a rămas pe locul șase în clasament, cu nouă puncte, dar jocul trupei lui Devis Mangia continuă să fie modest.
Prima repriză, la discreția oltenilor
Alb-albaștrii au dominat copios prima repriză și s-au întrecut în ratări. Rând pe rând, Roman (’5), Zlatinski (’10) și Gustavo (’14, ’22) l-au pus la încercare pe Stoenac, dar portarul gazdelor s-a descurcat fără probleme. Elevii lui Mangia au presat și mai mult spre final și a fost aproape de gol prin Alex Mitriță, care a primit o pasă pe culoar de la Gustavo, l-a driblat pe portar și a trimis din unghi, de pe dreapta, spre poarta goală, dar Beța s-a repliat și a reușit să acorde corner (’43). Defensiva lui Juventus a cedat până la urmă, Mitriță a șutat puternic de la 20 de metri, Stoian a respins în față, Roman a reluat apoi în portar, iar mingea a sărit la Gustavo, care a pus latul de la câțiva metri (’45, 1-0).
În replică, gazdele au avut un singur șut, prin Stoenac, mingea fiind prinsă fără probleme de Calancea (’28).
Apărarea a dat mari emoții
La reluare s-a jucat pe contre. Craiova a avut șansa să-și majoreze avantajul în minutul 53, când Burlacu a fost busculat de Walace și arbitrul Cătălin Popa a indicat prompt punctul cu var, dar Gustavo a aluncat în momentul executării penaltiului și a trimis mult peste (’53).
Bucureștenii au ieșit la joc după gol și au fost la un pas de a egala, dar,din fericire, Walace nu a cadrat, după ce a scăpat din marcajul lui Spahija (’58). Calancea a respins apoi in extremis un șut-centrare al lui Călințaru (’67), pentru ca apoi să „culeagă“ un șut expediat de Alex Zaharia (’70).
După minute bune de apatie, alb-albaștrii și-au trecut în cont o nouă ocazie, dar de data aceasta prin Mateiu, care a șutat puternic din afara careului dintr-o lovitură liberă (’73).
Mulțumit cu rezultatul de pe tabelă și totodată îngrijorat de erorile din defensivă, Devis Mangia l-a schimbat pe Mateiu cu Kelic și astfel a rezolvat partida, CS Universitatea obținând o victorie importantă.
Juventus București: Stoian – Beța, Walace, Mihăescu, Carabela – Călințaru, Sesar (’77, Țîră), Băjenaru, Stoenac (’68, Al. Zaharia) – F. Cazan (’55, C. Petre), Măzărache. Antrenor: Daniel Oprița.
CS Universitatea Craiova: Calancea – Dimitrov, Spahija, Ferreira, Briceag – Burlacu (’71, Screciu), Zlatinski, Mateiu (’81, Kelic), Gustavo – Mitriță (’77, Bancu), Roman. Antrenor: Devis Mangia.
Cartonașe galbene: Călințaru ’45, Măzărache ’40, Băjenaru ’88 / Spahija ’40.
Au arbitrat: Cătălin Popa – Mircea Grigoriu, Gabriel Stroe; Andrei Florin.
Observatori: Liviu Ciubotariu, Eduard Alexandru.
În următoarea rundă, CS Universitatea Craiova o întâlnește pe FC Botoșani, confruntarea fiind programată duminică, de la ora 17.30, pe stadionul „Municipal“ din Severin.
Gustavo, fericit pentru rezultat
Autorul golului care a decis destinația punctelor, Gustavo Vagenin, a afirmat că este foarte fericit pentru reușita sa și pentru rezultat, explicând totodată penaltiul ratat.
„Sunt foarte fericit pentru gol, dar mai ales pentru victorie. A fost foarte important să câștigăm cu Juventus, care are jucători buni. Tot campionatul acesta va fi greu, dar suntem pregătiți. Îmi pare rău pentru penaltiul ratat. Terenul a fost moale, am văzut dinainte asta, am încercat să pun piciorul tare, dar am alunecat și am greșit execuția. Important este însă că am reușit să câștigăm meciul, pentru că veneam după trei rezultate de egalitate. Ne-a lipsit Băluță, un jucător important pentru noi și sper să se recupereze repede. Acum trebuie să pregătim foarte bine meciul de duminică, cu FC Botoșani“, a declarat Gustavo, la Digi Sport.
Întrebat despre perioada petrecută sub comanda lui Gigi Mulțescu și cea de acum, Gustavo a încercat să fie diplomat, dar a enumerat atuurile lui Devis Mangia: „Nu-mi place să vorbesc de trecut. Îmi place cum lucrăm cu Devis Mangia, suntem foarte organizați, suntem bine tactic, tehnic și motivațional. Vorbește mult cu jucătorii, iar ambianța din vestiar e bună. Suntem foarte bine împreună“.
Mangia, nemulțumit de prestația din final
Tehnicianul formației CS Universitatea Craiova, Devis Mangia, a admis că l-a nemulțumit evoluția elevilor săi din ultimele 20 de minute, dar s-a consolat cu victoria.
„Am făcut o primă repriză bună, ne-am creat multe ocazii, dar nu am reușit decât un gol. Apoi, în partea a doua, am ratat acel penalti, adversarii au ieșit la joc, iar noi am devenit mai nervoși. E important că am reușit să câștigăm. Sunt mulțumit de ceea ce am făcut până în minutul 70. A fost un meci dificil, știam că o să avem ceva presiune pe noi, iar ceea ce-mi face plăcere este atunci când echipa joacă bine. Trebuie să remarc că avem puține zile la dispoziție pentru a ne reface, vom căuta să recuperăm în grabă și să punem toate resursele în jocul următor“, a comentat Devis Mangia.
Întrebat dacă s-a simțit lipsa lui Alex Băluță (accidentat), Mangia a spus că are soluții pentru a alcătui o formulă bună: „Toți jucătorii sunt importanți. Dacă nu a fost Băluță acum a jucat un altul în locul lui. Sunt mulțumit de toți cei care au intrat pe teren, începând de la Calancea și până la Roman“.