5.6 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Tineretul a învins în Bosnia și a trecut pe primul loc în grupa 8

Fotbal / Tineretul a învins în Bosnia și a trecut pe primul loc în grupa 8

Naționala de tineret a României s-a impus categoric, scor 3-1, în partida disputată vineri seară, la stadionul „FF BH Football Training Centre“ din Zenica, în compania reprezentativei similare a Bosniei-Herțegovina, contând pentru etapa a 2-a din grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European din 2019. Golurile tricolorilor au fost marcate de George Pușcaș (32), Florinel Coman (54) și Dennis Man (90+5). Bosniacii au beneficiat de un autogol al lui Nedelcu (23).

Bosnia U21: Karacic – Memija, Mihojevic, Radeljic, Civic – Cavar (76, Todorovic), Loncar – Kuzmanovic (70, Andusic), Gojak, Menalo (63, Peco) – Demirovic. Selecționer: V. Marinovic.

România U21: I. Radu – A. Radu (71, F. Ștefan), Pașcanu, Nedelcearu, Manea – Dulca (41, Fl. Coman), Nedelcu – Cicîldău, I. Hagi, Costache (65, Man) – Pușcaș. Selecționer: D. Isăilă.

Cartonașe galbene: Memija (60, 73), Mihojevic (81), Gojak (87), Todorovic (90+4) / Nedelcearu, Dulca, Nedelcu, Coman.

Cartonaș roșu: Memija (73).

A arbitrat: Y. Mozharovskyy (Ucraina).

Clasament grupa 8: 1. România U21 6 puncte (golaveraj 5-1), 2. Țara Galilor U21 3 (3-0), 3. Elveția U21 3 (1-3), 4. Bosnia U21 3 (7-4), 5. Portugalia U21 0 (0-0), 6. Liechtenstein U21 0 (0-8).

În partida viitoare naționala noastră de tineret va întâlni echipa similară a Elveției, confruntarea fiind programată marți, de la ora 19.00, pe stadionul grupării FC Viitorul, din Ovidiu – Constanța.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS