4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschet (m): România, învinsă cu 91-50 de campioana Spania, la Eurobasket

Baschet (m): România, învinsă cu 91-50 de campioana Spania, la Eurobasket

Vlad Moldoveanu (la minge) și colegii săi au fost învinși la scor de Spania (foto: FRBaschet)
Vlad Moldoveanu (la minge) și colegii săi au fost învinși la scor de Spania (foto: FRBaschet)

Naționala României a fost învinsă de Spania, campioana en titre, cu scorul de 91-50 (21-19, 20-8, 29-8, 21-15), aseară, în Grupa C a Campionatului European de baschet masculin – FIBA Eurobasket 2017, ale cărei meciuri au loc în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, informează Agerpres.

Tricolorii au suferit a treia și cea mai drastică înfrângere a lor în grupă, însă au oferit o replică onorabilă campioanei europene.

Cel mai bun sfert al ”vulturilor” a fost primul, în care ibericii au condus cu 8-2 și 11-5, apoi România a egalat, 11-11. Spania a avut 15-11, 16-12, 18-14, dar România a reușit să treacă la conducere, cu 19-18, dar a terminat primul sfert condusă cu 21-19.

Spania a jucat tot mai bine, iar diferența de pe tabelă a crescut constant în următoarele două sferturi, pentru ca în ultima parte tricolorii să ofere o replică mai consistentă, ceea ce le-a permis să atingă bariera de 50 de puncte și să împiedice Spania să ajungă la 100 de puncte marcate.

Ca și în primele trei partide, Vlad Moldoveanu a fost cel mai bun om al României, cu 15 puncte, 6 recuperări, 3 pase decisive. Pentru tricolori au mai jucat Andrei Mandache 3 p, 2 pd, Cătălin Petrișor 1 rec, 1 pd, Radu Paliciuc 5 p, 1 rec, Bogdan Nicolescu 6 p, 1 rec, 2 pd, Octavian Popa-Calotă 6 p, 3 rec, 2 pd, Alexandru Olah 4 p, 4 rec, 1 pd, Titus Nicoară 2 p, 1 rec, Emanuel Cățe 2 p, 6 rec, 1 pd, Rolland Torok 2 p, 2 rec, 1 pd, Cătălin Baciu 5 p, Nandor Kuti 1 p, 2 rec.

Pentru Spania, care l-a menajat pe starul Pau Gasol, au evoluat Sergio Rodriguez 7 p, 1 rec, 7 pd, Juan Carlos Navarro 8 p, 2 rec, 4 pd, Ricky Rubio 8 p, 1 rec, 3 pd, Marc Gasol 11 p, 8 rec, 2 pd, Willy Hernangomez 9 p, 13 rec, 1 pd, Joan Sastre 10 p, 1 rec, 2 pd, Guillem Vives 5 p, 1 rec, 6 pd, Pierre Oriola 11 p, 4 rec, Fernando San Emeterio 4 p, 1 rec, Juancho Hernangomez 18 p, 12 rec, 1 pd.

În celelalte meciuri ale zilei, Ungaria a învins Cehia cu 85-73, iar Croația a trecut de Muntenegru cu 76-72.

Spania ocupă primul loc, cu 6 puncte, urmată de Croația, 6 puncte, Muntenegru, 4 puncte, Ungaria, 4 puncte, Cehia, 4 puncte, România, 3 puncte.

Azi sunt programate partidele Cehia — Muntenegru (15,00), Croația — Spania (17,45) și România — Ungaria (20,30).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS