6.2 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Comănescu a fluierat cu pagubă. Alb-albaștrii au suferit prima înfrângere

Fotbal / Comănescu a fluierat cu pagubă. Alb-albaștrii au suferit prima înfrângere

CS Universitatea Craiova nu a făcut un meci prea bun duminică seară și a pierdut cu 2-1 partida disputată în Ardeal, în compania liderului CFR Cluj, în etapa a 9-a din Liga I. De remarcat și prestația extrem de slabă a arbitrului central Adrian Comănescu, vâlceanul având multe decizii controversate, majoritatea pro CFR Cluj.

Screciu, la un pas de o accidentare gravă

Gruparea din Bănie a început destul de relaxată întâlnirea și a fost la un pas să fie taxată încă din minutul 5, când Urko Vera a șutat din unghi, iar Calancea a reușit să acorde corner. Alb-albaștrii s-au trezit și au avut minute bune de dominare, dar fără să-și creeze ocazii de poartă. CFR-ul a mai fost periculoasă prin Nistor (’21), al cărui șut de la 25 de metri a trecut peste poartă, și apoi prin Andrei Mureșan, care a reluat cu capul pe lângă poartă o centrare de pe dreapta (’28). În săritură, Mureșan i-a spart arcada lui Screciu cu cotul și a fost sancționat cu galben, iar asta l-a scos din minți pe antrenorul gazdelor, Dan Petrescu, care a vociferat și a fost trimis în tribune (’30). Oficialii olteni au oferit și un episod mai puțin plăcut cu această ocazie. Au fost nevoiți să-i spele cu apă, pe banca de rezerve, tricoul plin de sânge al lui Screciu ca să poată reintra în joc, neavând un al doilea rând de echipament la ei, gafă impardonabilă pentru un club de Liga I.

Penalti inventat pentru clujeni

Echilibrul s-a rupt tot în urma unei faze în care arbitrul Adrian Comănescu a intrat în prim plan. Ardelenii au deschis scorul dintr-un penalti inexistent. La o lansare în adâncime, Deac a reușit să-i ia fața lui Tiago Ferreira în marginea careului de 16 metri, l-a ținut pe fundașul portughez cu mâna și s-a împins în acesta până a căzut, simulând faultul, iar arbitrul Comănescu s-a păcălit și a indicat punctul cu var. Inițial i-a arătat lui Ferreira cartonașul galben, deși pe reluări s-a văzut că acesta a încercat să joace mingea și nu a faultat, iar apoi, la indicațiile unuia dintre asistenți, centralul a scos direct cartonașul roșu și i l-a arătat jucătorului Craiovei. Pentru proteste a fost trimis în tribune și delegatul CS Universitatea, Emil Pieleanu. Lovitura de pedeapsă a fost transformată cu precizie de Culio (’40, 1-0).
„Eu nu acordam niciodată penalti la această fază. Am vorbit și cu Porumboiu pe faza asta și el a spus la fel. La un duel pentru minge în careu nu se dă roșu, doar în afara careului dacă e ultimul apărător. Cartonașul roșu arătat lui Ferreira nu se justifică“, a declarat fostul mare arbitru Ion Crăciunescu la Digi Sport, în pauza meciului.
„Cum să dai cartonaș roșu, dacă nu a fost penalti?“, a reacționat și Adrian Porumboiu, un alt nume important al arbitrajului românesc.
Gruparea din Bănie a fost la un pas să restabilească egalitatea până la pauză, Mitriță nimerind transversala dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri (’42).

Calancea a dezamăgit

CS Univesitatea nu s-a resemnat și a continuat lupta, însă în zece oameni misiunea a fost extrem de dificilă. În privința arbitrului Adrian Comănescu, vâlceanul a continuat ia decizii eronate, închizând ochii la jocul dur practicat de ardeleni.
Calancea a respins un șut puternic expediat de Manea (’57), a respins excelent un altul al lui Balde (’63), apoi a comis o greșeală impardonabilă, scăpând mingea din mâini în fața lui Balde la o centrare de pe stânga, iar atacantul CFR-ului a împins mingea în plasă de la câțiva metri (’64, 2-0).
Prima ocazie notabilă a Craiovei din partea secundă a venit destul de târziu, în minutul 73, când Bancu a șutat puternic de la 18 metri, dar portarul clujenilor a fost la post. Au urmat mai multe acțiuni bune ale alb-albaștrilor, iar defensiva ardelenilor a greșit până la urmă. Burlacu a inițiat un atac pe stânga, a intrat involuntar în Vinicius și, surprinzător, centralul Comănescu a acordat penalti, greșind de data aceasta în favoarea Craiovei, care a egalat prin Gustavo (’81, 2-1). Alb-albaștrii au fost la un pas de egalare în minutul 90+3, ratând prin Bancu, după o acțiune a lui Burlacu.
CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Vinicius, A. Mureșan, Camora – Hoban, Culio – Nistor, Deac, Nouvier – Urko Vera (’46, Balde; ’90+2, Omrani). Antrenor: Dan Petrescu.
CS Universitatea Craiova: Calancea – Screciu (’69, Burlacu), Kelic, Ferreira – Martic, Rossi, Zlatinski, Bancu – Gustavo, Băluță (’69, Popov), Mitriță (’78, Mihai Roman). Antrenor: Devis Mangia.
Cartonașe galbene: Mureșan ’29, Urko Vera ’34 / Ferreira ’36, Popov ’83, Kelic ’89, Martic ’90 .
Cartonaș roșu: Ferreira ’39.
Au arbitrat: Adrian Comănescu – Vasile Marinescu, Mircea Grigoriu.

Dan Petrescu: Cred că a câștigat echipa mai bună

La finalul întâlnirii, antrenorul grupării CFR Cluj, Dan Petrescu, a firmat că deciziile arbitrului Comănescu în privința penaltiului și eliminării lui Tiago Ferreira au fost juste, punctând totodată că a câștigat echipa mai bună.
„Pot spune că a fost un meci foarte greu, cu o echipă foarte bună, care nu pierduse și luase foarte puține goluri. Am abordat meciul puțin mai defensiv, am zis să jucăm pe contraatac, pentru că nu ne permiteam să lăsăm spații celor trei jucători de atac, pe care eu îi asemăn foarte mult cu cei trei jucători de atac de la Napoli, păstrând proporțiile. Mă refer la Mitriță, Băluță și Gustavo, jucători de viteză, de calitate, cu ultima pasă. Plus că știam că Bancu și Dimitrov, dar el s-a accidentat, și cel care a intrat în locul lui, o să joace foarte ofensiv… În prima repriză, până la bara lui Mitriță, noi am avut cinci ocazii și ei nici măcar una. Deci am controlat meciul în totalitate din punct de vedere tactic. A venit faza penaltiului, pe care am revăzut-o la tv și mulți specialiști, care suferă când câștigă CFR-ul, spun numai minciuni. Ăla este penalti și se acordă cartonaș roșu! După ce am dat gol nu am prea mai jucat bine. Cred că mai bine se juca în 11 contra 11, pentru că era o altă concentrare. Am marcat golul doi și puteam să mai marcăm, după care pe final ați văzut ce penalti au primit ei, să fim serioși, și am riscat chiar să pierdem două puncte importante. Cred că echipa mai bună a câștigat“, a declarat antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu.

Devis Mangia: Credeam că știu regulamentul jocului

Tehnicianul CS Universitatea Craiova, Devis Mangia, nu a dorit să comenteze arbitrajul, dar a fost ironic la adresa arbitrului și a punctat că rezultatul a fost influențat de eliminarea lui Ferreira și penaltiul primit de CFR.
„Sunt mulțumit de evoluția jucătorilor mei, dar rezultatul nu ne este favorabil și nu-mi place. În ceea ce privește arbitrajul, las la latitudinea dumneavoastră să judecați. Am avut o discuție cu arbitrul la pauză și l-am întrebat despre penaltiul acordat și cartonașul roșu. Credeam că știu regulamentul jocului, dar poate greșesc. Este întotdeauna un moment oportun să învățăm. Meciul a fost extrem de echilibrat și în asemenea partide rezultatul este decis de episoade. Este inutil să ne ascundem, la golul doi a fost o eroare“, a spus Mangia.
La flash interviuri a venit și Andrei Burlacu, jucătorul care a scos penaltiul Craiovei: „Este prima înfrângere pentru noi și se digeră greu. Sperăm să luăm lucrurile bune din acest joc și la urmărorul meci să câștigăm cele trei puncte. Nu aș vrea să comentez arbitrajul, pot spune că noi am încercat să dăm totul pe teren. Ne-am ambiționat și mai mult după eliminarea colegului nostru, dar ne-a fost foarte greu“.

Marcel Popescu, blând cu arbitrajul

Într-o intervenție telefonică la Digi Sport, președintele CS Universitatea Craiova, Marcel Popescu, altădată foarte guraliv după nedreptățile făcute asupra echipei sale, a criticat arbitrajul, dar destul de blând, nedorind să strice, probabil, relațiile de prietenie cu șefii de la CFR.
„Nu contează că a fost prima înfrângere, ci modul în care am pierdut. Consider că meciul acesta trebuia să fie un regal fotbalistic, în care să iasă la rampă ambele echipe, dar din păcate s-au întâmplat alte chestii. Am auzit și intervențiile specialiștilor, dar ce rost mai are să mai comentăm? Faptele sunt consumate. Noi suntem pe drumul bun, jucăm fotbal, că mai sunt erori de arbitraj… Consider că având doi arbitri FIFA liberi, pe Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs, CCA trebuia să delege pe unul dintre ei, pentru că era un meci important. A venit domnul Comănescu, care a fost depășit de meci, a dezavantajat ambele echipe. Au fost durități care, permițându-le, au exacerbat, s-a ajuns la o fază destul de stranie și am auzit interpretările specialiștilor și le dau credit“, a spus conducătorul oltenilor, explicând și absența din teren a lui Dimitrov, deși era anunțat titular inițial: „Dimitrov a suferit o contractură musculară, a simțit o înțepătură pe mușchii aductori. Doctorul i-a cerut să facă niște mișcări edificatoare și l-a oprit, ca să nu riscăm o accidentare mai gravă“.
Marcel Popescu a vorbit și despre accidentarea lui Vladimir Screciu, considerând că acesta a scăpat ieftin cu câteva copci: „E bine că Screciu a terminat meciul în picioare, că putea să fie mai dramatic. Are copci, e cusut, dar e bine că nu s-a întâmplat altceva, pentru că din asemenea lovituri cu cotul se ajunge la alte nenorociri. Lui Mureșan îi dai roșu ori nu-i dai nimic. Integritatea jucătorilor e foarte importantă“.
În urma acestui rezultat CS Universitatea Craiova ocupă locul trei, iar în etapa viitoare o va întâlni la Severin pe Dinamo, confruntarea fiind programată sâmbătă, de la ora 20.30.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS