-0.2 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportLui Papură i-ar surâde promovarea „satelitului“

Lui Papură i-ar surâde promovarea „satelitului“

Echipa secundă a Universității Craiova este neînvinsă în acest sezon de Liga a III-a și vrea să continue seria rezultatelor pozitive, chiar dacă o așteaptă o deplasare dificilă în Gorj. Alb-albaștrii întâlnesc sâmbătă, de la ora 17.00, pe Internațional Bălești, iar antrenorul Corneliu Papură (foto stânga) își face probleme din pricina terenului de joc. „O să fie un meci greu cu Băleștiul, o echipă din subsolul clasamentului care cu siguranță vrea ceva mai bun. Nu știu cum va fi terenul, pentru că noi avem o echipă cu jucători tehnici, pasăm mult, or o suprafață proastă ne-ar dezavantaja. Nu i-am văzut pe adversari, dar am cules câteva informații despre ei. Știu că au o echipă formată din jucători cu talie înaltă și că stau bine la jocul aerian, dar sperăm să avem o prestație pe măsură. Nu știu, deocamdată, ce jucători vor veni de la prima echipă, dar știu că nu-l avem pe Raul Hreniuc, care este suspendat. Oricum, mergem să jucăm, iar o victorie acolo, coroborată cu un rezultat greșit făcut de Șirineasa, ne-ar putea aduce pe primul loc. Obiectivul nostru este câștigarea tuturor meciurilor, dacă s-ar putea, și progresul copiilor, iar dacă s-ar realiza promovarea ar fi foarte bine. Financiar nu ar fi o diferență prea mare. Doar deplasările ar necesita ceva cheltuieli în plus, pentru că s-ar face cu o zi înainte de jocuri. În rest, jucătorii ar fi aceiași. Vom vedea ce va fi, pentru că e lung campionatul“, a declarat Corneliu Papură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS