4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbal (f): Româncele s-au distrat cu Portugalia

Handbal (f): Româncele s-au distrat cu Portugalia

Selecționata feminină de handbal a României a învins categoric formația Portugaliei, cu scorul de 32-16 (16-5), aseară, într-o partidă disputată la Luso, în Grupa a 4-a a preliminariilor Campionatului European din 2018 (EURO 2018), informează Agerpres.

Tricolorele au obținut a doua lor victorie în grupă, după 36-25 cu Austria, și sunt singura echipă cu maximum de puncte după două etape.

Golurile echipei României au fost reușite de Aneta Udriștioiu 7, Melinda Geiger 4, Valentina Ardean-Elisei 4, Alina Ilie 4, Crina Pintea 4, Gabriela Perianu 3, Mădălina Zamfirescu 2, Cristina Neagu 1, Ana Maria Popa 1, Cynthia Tomescu 1, Ana Maria Dragut 1. Selecționer: Ambrosio Martin Cedres.

Pentru Portugalia au înscris Mariana Lopes Ferreira 4 goluri, Monica Soares 11, Erica Isabel Correia Tavares 3, Telma Amado 2, Claudia Correia 1, Maria Ines Da Silva Pereira 1, Diana Oliveira 1. Selecționer: Artur Rodrigues.

Au arbitrat sârboaicele Vanja Antic și Jelena Jakovljevic, iar delegat EHF a fost francezul Michel Caillet.

Austria a produs sâmbătă surpriza, prin victoria cu 27-25 în fața Rusiei, campioana olimpică en titre.

În clasament, România este lider, cu 4 puncte, urmată de Rusia, 2 puncte, Austria, 2 puncte, Portugalia, 0 puncte. Următoarele meciuri pentru România vor fi contra Rusiei, în martie anul viitor. Primele două clasate se califică la turneul final.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS