Simona Halep va fi de astăzi pe locul 1 mondial, dar a pierdut ieri finala de la Beijing, scor 4-6, 6-7, cu Caroline Garcia. Românca a făcut un meci bun, însă nu a mai jucat la acelaşi nivel ca în partidele anterioare și a mărturisit că şi-ar fi dorit să câştige competiţia din China şi să-şi încheie parcursul cu un trofeu.
„De mâine (azi – n.r.) voi deveni numărul 1 mondial, este un vis devenit realitate. Vreau să mă bucur de acest lucru. Am vrut să câştig azi pentru că victoria însemna mult. Mă voi întoarce aici, sper să joc la fel de bine, mulţumesc tuturor“, a declarat Halep, prima româncă aflată pe prima poziție în ierarhia tenisului mondial feminin, la finalul partidei cu Garcia.
Franţuzoaica de 23 de ani, aflată pe locul 15 WTA, a câştigat pentru a doua săptămână consecutivă un titlu WTA. Ea va intra de azi în top 10 şi păstrează şanse de calificare la Turneul Campioanelor.
Simona a felicitat-o pe Caroline Garcia după finala de la Beijing: „Consider că ea a câştigat meciul, nu eu l-am pierdut. A jucat un tenis uimitor. E un lucru mare să câştigi două turnee consecutiv. A meritat să învingă în acest meci, a fost mai bună“, a declarat viitorul număr 1 mondial pentru contul de twitter WTA Insider.
Simona Halep admite că nu a mai fost la fel de motivată în meciul cu Garcia precum în semifinala cu Jelena Ostapenko, care i-a asigurat locul 1 WTA, începând de azi. „A fost puţin dificil pentru mine. M-am simţit un pic obosită, picioarele mele n-au mai fost la fel de proaspete. Cred însă că am luptat până la final şi sunt foarte fericită pentru asta“, a mai spus constănţeanca.
Halep va primi pentru calificarea în finala de la Beijing 636.300 de dolari şi 650 de puncte WTA.
A jucat 27 de finale
Românca a jucat a 27-a finală din carieră, până acum având 15 titluri cucerite. Simona a obţinut şase titluri în 2013, la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, două în 2014, la Doha şi Bucureşti, trei în 2015, la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, trei anul trecut, la Madrid, Bucureşti şi Montreal, iar anul acesta a câştigat la Madrid.
Halep a mai disputat 12 finale, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi la Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, iar în 2017 la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing.
Ieri, jucătoarea constănțeană a pierdut a patra finală a sezonului, dar de această dată nu a mai fost o înfrângere amară. Cu o zi mai devreme, ea a intrat în galeria celor 25 de jucătoare care au urcat pe locul 1 în lume, o alinare suficient de puternică pentru rezultul finalei de la Beijing.
Diferența dintre Simona Halep și ocupanta locului doi, Garbine Muguruza (Spania), este azi de 40 de puncte.